68 de locuinţe unifamiliale (înşiruite, cuplate şi izolate) plus un parc cu terenuri de sport şi locuri de joacă pentru copii. Toate ar urma să prindă viaţă, în următorii ani, într-o nouă zonă rezidenţială, în cartierul Aradul Nou, la capătul străzii Constituţiei. Suprafaţa alocată acestui proiect este de 33.218 mp, proprietarii terenului (actualmente păşune intravilan) fiind Paşca Mihai, Miron Neculai şi Miron Maricica Irina.
Vecinii
Potrivit Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi Regulamentului Local de Urbanism (RLU) aferent investiţiei, viitoarea zonă rezidenţială va fi situată în partea de sud-est a municipiului Arad, cartierul Aradul Nou, la est de strada Constituţiei. La vest şi nord se află zona rezidenţială cu regim redus de înălţime, parte a cartierului Aradul Nou. La sud se găseşte autostrada A1 Timişoara-Arad cu zona sa de protecţie, dincolo de care se dezvoltă zona industrială Calea Zădăreni. La nordul incintei se află un luciu de apă înconjurat de spaţiu verde, precum şi un canal. La est se află păşuni în intravilan.
Spaţii verzi
Funcţiunea principală a zonei este „locuire individuală şi funcţiuni complementare”. Zona rezidenţială va avea trei subzone în care se vor putea construi locuinţe individuale pe patru nivele: demisol (subsol)+ parter + 1 etaj + mansardă.
De asemenea, „se vor amenaja spaţii verzi de aliniament în lungul drumurilor de incintă. Suprafaţă minimă de zonă verde compactă este de 5.733,10 mp. Din aceasta, o suprafaţă minimă de 1.436,00 mp către autostradă va fi amenajată sub forma unui parc, ce va dispune de amenajări pentru agrement (terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii etc).”
Calendar
Dacă proiectul Zonei Rezidenţiale de la capătul străzii Constituţiei va trece de votul consilierilor locali în şedinţa CLM de joi, investiţia se va finaliza prin anul 2020.
Între septembrie-decembrie 2016 se va efectua parcelarea. În perioada februarie 2017-aprilie 2018 se realizează racordurile la reţelele tehnico-edilitare de pe Constituţiei şi reţelele din incintă. În august-octombrie 2018 e prevăzută realizarea drumurilor. Amenajarea spaţiilor verzi şi a celor plantate se va realiza în perioada februarie-aprilie 2019. Toate lucrările amintite până acum intră în sarcina investitorilor.
Din iunie 2019 încep branşamentele la reţelele din incintă, realizarea accesului pe parcelă dinspre drumurile din incintă, edificarea construcţiilor noi – lucrări de care se ocupă proprietarii parcelelor. Începând din mai 2020 e programată recepţia lucrărilor de construcţie şi întabularea în Cartea Funciară.
Probleme cu staţia de pompare
Pe amplasamentul viitoarei zone rezidenţiale a fost identificată o staţie de pompare a apelor uzate. Aceasta a fost realizată în 2008 de către Municipiul Arad și agenții economici din Zona Industrială pentru a deservi acea zonă.
„Prin documentaţia de urbanism se propune dezafectarea staţiei de pompare existentă în amplasament. Însă, având în vedere că în varianta finală a documentaţiei de urbanism care se va supune analizei în cadrul CLM Arad, nu s-au propus soluţii acceptate de către instituţiile interesate, pentru o eventuală relocare/dezafectare a staţiei de pompare ape uzate, se va institui o zonă de protecţie sanitară în jurul acestui obiectiv. Suprafaţa afectată de această interdicţie este de 784 mp. Ca urmare, pe zona de protecţie sanitară se va institui interdicţie temporară de construire, care va afecta două dintre loturile propuse pentru locuinţe. Interdicţia de construire poate fi ridicată doar după o eventuală reglementare a staţiei de pompare ape uzate, în baza şi cu respectarea prevederilor legale” – se arată în raportul de specialitate al Serviciul Dezvoltare Urbană şi Protejare Monumente din cadrul Primăriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!