Chiar dacă s-a lucrat la capacitate maximă, luni, 17 aprilie, imediat după Paşti, oamenii au stat chiar şi o oră şi jumătate pentru a ieşi din ţară, pe la frontiera de pe autostrada Nădlac-Arad. De departe, cel mai aglomerat s-a dovedit a fi din nou punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad, unde chiar dacă poliţiştii de frontieră au luat măsuri speciale şi, chiar dacă şi luni la prânz se lucra pe nouă din cele zece benzi de ieşire, oamenii aşteptau chiar şi 90 de minute pentru a ieşi din ţară.
În Vinerea Mare, însă, timpii de aşteptare la intarea în ţară în punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad nu depăşeau cinci minute, desigur în perioada în care ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a aflat în zonă. De atunci însă…
Pentru a evita aglomerarea
Pentru a evita supraaglomerarea celor mai mari şi cunoscute puncte de trecere a frontierei de pe graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră ar recomandat folosirea şi altor puncte de trecere a graniţei. În judeţul Arad sunt patru puncte auto de trecere a frontierei, la Nădlac pe DN7, la Nădlac pe autostradă, la Turnu şi Vărşand. În judeţul Timiş se poate trece pe la Cenad, în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni, iar în Satu Mare pe la Urziceni şi Petea. „Conform aplicaţiei Poliţiei de Frontieră, aglomeraţie mare s-a mai înregistrat şi în alte puncte de pe graniţa cu Ungaria, printre care Cenad, Borş, Săcuieni, Urziceni şi Petea”, a declarat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.
Aplicație on-line
Aşa cum am mai precizat, pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei. Cine este nemulţumit de cum merg controalele în frontieră, poate reclama la numărul de telefon 021-95.90.
Citiți principiile noastre de moderare aici!