Reprezentanţi ai societăţii civile, patronate, sindicate, camere de comerţ sau organizaţii neguvernamentale sunt invitaţi să participe la proiectul „Partener activ şi implicat”, lansat joi pentru Regiunea de Vest de către Academia de Advocacy. O nouă generaţie de lobbyişti, de data aceasta arădeni vor avea şansa de a face parte din cei 800 de experţi în lobby şi advocacy din toată ţara, câte 100 din fiecare regiune de dezvoltare.
Aradul, centru de formare
Municipiul Arad a fost ales pentru că „societatea civilă arădeană merită un astfel de program şi vor şti să folosească instrumentele şi abilităţile şi cunoştinţele câştigate prin acest curs în folosul comunităţii şi a grupurilor de interese pe care le reprezintă” a motivat alegerea Radu Nicosevici, team leaderul proiectului şi preşedintele Academiei de Advocacy. Totul va începe în 27 februarie pentru două clase a câte 25 de participanţi.
Organizarea cursurilor
Cursurile vor fi organizate în două cicluri. Primul constă într-o sesiune de training de 5zile, urmată de 8 săptămâni de aplicaţii practice în propria organizaţie cu asistenţă din partea specialiştilor în proiect. La finalul ciclului, participanţii vor primi recunoaşterea competenţelor prin certificat UECNCFPA. Al doilea ciclu va urma acelaşi parcurs, cinci zile de training urmat de 10 săptămâni de practică. Odată trecut examenul va aduce candidatului diploma de specialist în activitatea de lobby. „Ceea ce ne dorim este ca fiecare dintre cursanţii noştri să devină un participant activ la viaţa socială, la deciziile pe care parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi consilierii locali le iau pentru fiecare dintre noi. Nu mai trebuie să stăm nepăsători şi să lăsăm mereu ca alţii să ia singuri decizii care ne privesc pe fiecare în parte”, a punctat Corina Dragomirescu, fondator şi vicepreşedinte al Academiei Advocacy.
Condiţii de înscriere
Formularul de înscriere se poate accesa la www.implicat.info. Data limită pentru depunerea înscrierilor este 13 februarie. Candidaţii trebuie să aibă studiile superioare finalizate, abilităţi de lucru cu calculatorul şi să facă dovada apartenenţei la grupurile ţintă ale proiectului.
„Aşteptăm ca arădenii să se alăture echipei noastre” (Radu Nicosevici)
Citiți principiile noastre de moderare aici!