Arad. Plan de screening pentru toţi nou-născuţii din judeţul Arad, pentru a depista cazurile de copii care prezintă malformații cardiace la naștere, este pe scurt obiectivul pe care Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad îl are în vedere, în urma unui protocol ce se va semna în perioada imediat următoare cu Medipol University Hospitals, din Turcia. Mai mult decât atât, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliul Judeţean, a precizat că va achiziţiona în perioada imediat următoare un ecocardiograf, pentru a dota secţia de Neonatologie a SCJU Arad. Totodată, s-a discutat şi posibilitatea realizării unor schimburi de experienţă cu medici din Istanbul, în vederea tratării cazurilor deosebite de malformaţii cardiace la nou-născuţi dar și chirurgie mimim invazivă pentru afecţiuni oncologice în sfera ginecologiei.
Parteneri în această colaborare sunt Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. „Principalul obiectiv al acestui acord îl reprezintă crearea cadrului organizatoric pentru derularea în comun a unor acțiuni în domeniul medical. Vorbim despre realizarea unor schimburi de experiență profesională a cadrelor medicale, analiză și identificarea unor proiecte de cercetare științifică fezabile pentru accesarea de fonduri europene și, cel mai important, realizarea unor intervenții chirurgicale în echipă”, a declarat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad.
Oficialii Medipol University Hospitals, prezenți la Arad, şi-au manifestat interesul şi pe partea de turism medical. Vorbim aici despre intervenţiile chirurgicale ce nu se pot realiza pe plan local, dar şi disponibilitatea de formare a cadrelor medicale din Arad, în domeniul neonatologiei, pediatriei şi ginecologiei.
Partenerul din Turcia
„Medipol Health Group gestionează 7 spitale din Turcia, afiliate Universității Medipol din Istanbul. Unul dintre aceste spitale, Medipol Mega Hospital, este cel mai mare şi detine tehnologia cea mai performantă din Turcia” a precizat Uygar Üstün International Marketing Director.
Citiți principiile noastre de moderare aici!