Proiectul social se încadrează în seria de activități ale Bisericii Ortodoxe Române din anul 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, arătând permanenta grijă pentru tineri. Proiectul are drept scop informarea tinerilor din parohiile arădene despre problemele cu care se confruntă societatea astăzi, modalități de evitare dar și soluții favorabile în cazul în care vor întâlni astfel de probleme, punându-se accent pe rolul duhovnicului în viața tinerilor. Proiectul social vizează îmbunătățirea relațiilor din familie, școală, mediu social, finalitatea lui fiind orientarea tinerilor spre domenii sănătoase atât din punct de vedere trupesc cât și sufletesc, benefice pentru viitorul lor, având ca rezultat principal scăderea numărului de avorturi și de consumatori de stupefiante, în rândul tinerilor.
Organizatori
Proiectul social a fost implementat în eparhia arădeană de către Sectorul Social Filantropic și Misionar, în colaborare cu Agenția Națională Antidrog și voluntarii provita din Arad. Coordonatorul proiectului, care a adunat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, peste 300 de tineri din parohiile arădene, este părintele consilier social Gabriel Mariș, având colaboratori pe Anamaria Jitea reprezentanta activităților provita „Alege Viața” din școlile arădene și Florin Bîșcă reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad.
Antidrog
Primul subiect dezbătut în cadrul întâlnirii, a fost cel al consumului de droguri, care atrage după sine efecte dezastruoase asupra individului și a relațiilor lui sociale. Tinerii trebuie să fie îndemnați să facă mereu o alegere avantajoasă pentru viața lor, ferindu-se de tentația consumului de droguri prin cluburi, baruri, pe stradă sau chiar în școală. Au fost prezentate riscurile și fazele prin care poate trece un consumator și efectele devastatoare produse de droguri, cu ajutorul unor imagini concludente.
Consumul de droguri în Romania afectează îndeosebi persoanele tinere și foarte tinere, vârsta primului consum scăzând în jurul la 14 ani. Acest fapt face ca minorii să fie considerați un grup vulnerabil care trebuie tratat în mod particular, acordându-i-se tot suportul informațional și sprijinul moral pentru a nu deveni victime ale consumului de droguri. Lipsa experienței de viață sau spiritul de aventură îi poate determina pe tineri să cadă în mrejele drogurilor.
Biserica este cea care va căuta să-i ajute pe acești consumatori, prin metodele specifice de prevenire, informare și oferirea de soluții benefice, încorporându-i pe acești „bolnavi” în atmosfera de har a Trupului lui Hristos, fiind primiți și tratați în parohie ca și fii și frați. Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri și promovarea serviciilor pentru tratamentul dependenței de droguri sunt principalele obiective urmărite în acest proiect de către Agenția Națională Antidrog, cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului.
Provita
Partea a doua a întâlnirii a cuprins tematica provita, în cadrul campaniei „Alege viața”. Au fost prezentate riscurile începerii vieții intime de la vârste fragede, efectele negative ale metodelor contraceptive, ce înseamnă apariția unei sarcini nedorite și că, în acest caz, avortul nu este o soluție, ci o crimă. Foarte interesantă a fost prezentarea evoluției embrionului uman de la concepție până la naștere prin imagini.
Prin acțiunea provita se dorește afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere și lupta împotriva avortului, în conformitate cu învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, deasemenea afirmarea și apărarea demnității persoanei umane în orice împrejurare și prin orice mijloace legale, prin apărarea principiilor, ideilor, moralei şi tradiţiilor creştin-ortodoxe. Metoda contraceptivă recomandată tinerilor este abstinența, până după întemeierea unei familii.
Avortul are urmări nefaste asupra femeii care avortează, asupra familiei și asupra societății prin scăderea dramatică a natalității. S-a evidențiat faptul că pe lângă familie, școală și prieteni, Biserica este permanent preocupată de problemele tinerilor. Aici există întotdeauna un preot duhovnic care le stă la dispoziție pentru a-i ajuta și îndruma să se mențină pe calea cea bună dar și de a-i ajuta să găsească o soluție la problemele lor.
Biserica poate schimba mentalitatea și comportamentul uman actual prin implicarea ei directă în viața socială a membrilor ei, oferindu-le soluții viabile și convingătoare, una dintre ele fiind însuși activitatea Centrului de Consiliere Pre și Post Avort „Nașterea Domnului” al Arhiepiscopiei Aradului din cadrul Spitalului Matern Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!