ARAD. Pe parcursul săptămânii 14 – 20 octombrie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. În cele șapte zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase. Acțiunea se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
Trimite articolul
X80 % din autobusele firmelor de transport din Arad au anvelopele uzate, parbrize fisurate, numărul de pasageri peste capacitatea locurilor din autobus
controlati Puma Trans !! nu e zi sa nu ramana defect pe ruta curtici..
La ARBOTRANS sa vedeti !