Au sosit la Săvârșin din Arad, București, Cluj, Iași, Mediaș, Oradea, Piatra Neamț și Chișinău luni, 11 septembrie și, timp de șase zile, aceștia au stat într-un cadru pitoresc și primitor, în localitatea Căprioara, ce aparține de comuna Săvârșin.O prezență aparte în cadrul taberei săvârșinene a fost actrița Nouria Nouri, sosită de la București.
Tabăra
Totul s-a desfășurat în cadrul Taberei de Creație a Tinerilor Scriitori, aflată anul acesta la cea de-a 11-a ediție, în organizarea Asociației Culturale Aradul Literar, Consiliului Județean Arad prin Centrul Cultural Județean, Primăriei Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăriei Comunei Săvârșin.
Concursul
Dintre cei 14 tineri scriitori participanți la tabără, opt au luat parte și la concursul organizat în cadrul acesteia. Este vorba despre un concurs de creație în care fiecare dintre cei opt a trimis câte un text literar nenominalizat scris în cadrul taberei de la Săvârșin care, mai apoi, a fost jurizat de către un juriu format din Sorin DespoT (președintele juriului), Miki Vieru, Dan Mihuț și Eugen Rogojan.
În urma jurizării, a fost oferit premiul întâi Ralucăi Ialomițeanu (București) și trei premii secunde, Andreei Chiper (București), Cătălinei Suditu (Iași) și lui Victor Țvetov (Chișinău).
Lectura
Texte scrise atât în cadrul taberei, cât și înaintea acesteia, de către cei 14 participanți, au fost citite joi, 14 septembrie 2017, în curtea Cafenelei Literare Joy s, în cadrul unei lecturi publice. Într-un cadru intim, participanții și-au lecturat creațiile, ulterior împărtășind opinii despre textele fiecăruia dintre ei. În aceeași zi, participanții au făcut o vizită Palatului Administrativ, pe care majoritatea nu îl mai văzuseră până atunci. Impresia lăsată de oraș a fost una pozitivă, pe mulți dintre participanți impresionându-i arhitectura urbei.
Antologia
Scopul final al taberei de creație este, în fapt, publicarea unei antologii de poezie, la fel ca în fiecare an. Antologia de anul trecut s-a numit „Bungalou 6”, datorită faptului că tabăra de anul trecut s-a desfășurat la Căsoaia, iar participanții au fost cazați în Bungaloul numărul 6 din cadrul Taberei din căsoaia.
Anul acesta, antologia în care vor apărea texte scrise de participanții la tabără (Iulia Popescu, Sorin DespoT, Andreea Chiper, Raluca Ialomițeanu, Miki Vieru, Eva Sărășan, Alexandra Turcu, Mihnea bâlici, Radu Nițescu, Victor Țvetov, Cătălina Suditu și Dan Mihuț) va purta titlul „Psiholog”, titlu „împrumutat” de la un joc în echipă care le-a atras atenția tinerilor scriitori în cadrul taberei. Antologia va fi editată, la fel ca în anii precedenți, de către editura arădeană Mirador și urmează să fie lansată în toamna acestui an, la Târgul Internațional „Gaudeamus” de la București, dar și în orașul de pe Mureș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!