Primăria municipiului Arad revine cu precizări la articolul prin care semnalam faptul că terenul de la Tricoul Roșu este invadat de ambrozie, în ciuda acțiunilor pe această temă demarate de către Poliția Locală.
Într-o primă fază, primăria a precizat că proprietarii terenului nu au fost de găsit la adresa cunoscută, astfel că avertismentul transmis de către municipalitate s-a întors înapoi la expeditor. Și asta cu toate că între proprietari și municipalitate există un proces care nu a fost încă tranșat, pe tema intenției acestora de a construi acolo blocuri cu 10 etaje, în timp ce primăria dorește exproprierea terenului pentru ca acesta să fie transformat în parc.
Sancționați cu avertisment
În completare la cele transmise anterior și consemnate de către noi, Primăria mai face următoarele precizări: „Conform prevederilor imperative ale Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, persoanei juridice i-a fost aplicată măsura sancționatorie avertisment, urmând a fi amendată în cazul în care nu va lua măsuri de combatere stabilite de lege. Dacă în cazul terenurilor insalubre legea permite sancționarea contravențională direct cu amendă, a deținătorilor pentru nesalubrizare, Legea nr. 62/2018 care reglementează situațiile terenurilor infestate cu ambrozie, prevede faptul că trebuie respectate anumite măsuri care se dispun gradual până la soluționarea definitivă a unei spețe, respectiv: identificarea proprietarului sau deținătorului terenului, somarea, aplicarea măsurii sancționatorii a avertismentului și în final aplicarea amenzii contravenționale.”
Propunere pentru parlamentarii arădeni
Cu această ocazie, Primăria Municipiului Arad mai anunță faptul că „va aduce la cunoștința parlamentarilor arădeni, un proiect de modificare și completare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, în sensul de eliminare a unor etape în procesul de coerciție, respectiv sancționare pecuniară a persoanelor responsabile, fără condiționarea aplicării măsurii sancționatoare a avertismentului în prealabil. În acest scop se are în vedere scurtarea termenelor până la aplicarea amenzilor contravenționale, fapt ce ar conduce la o abordare de o manieră mai responsabilă a proprietarilor/deținătorilor de terenuri infestate cu ambrozie.
O săptămână
Conform Primăriei Arad, proprietarii terenului au la dispoziție o săptămână de la primirea avertismentului pentru a intra în legalitate: „Colegii de la Poliția Locală au fost contactați deja de către deținătorii terenului care au dat asigurări că vor îndepărta ambrozia în cel mai scurt timp posibil”, precizează Ralu Cotrău, din cadrul biroului de presă al municipalității.
Trimite articolul
Xpăcat ca acel teren s-a umăplut de alergia secolului,..da așa e numită ambrozia,..in plin cetru,..poate după o amenda usturătoare o vor stirpi,..desi nu cred.
Stimată jurnalistă
Poate verifici acum măcar titlul articolului.
”O săptămână pentru îndepătarea ambroziei de pe terenul de la Tricoul Roșu”
Și ne spui ce țnseamnă ”îndepătarea ”. Nici dacă desparți … ”în de pătarea” nu are sens.
Altfel … NO COMENT. Să ai o viață ușoară,
, fără cârcotași ca mine.
de ce doar avertisment?