Dacă până în seara zilei de sâmbătă, această perlă corală a Lipovei era doar o frumoasă și nostalgică amintire, astăzi a devenit o minunată realitate: corul „Lira” și-a reluat activitatea, iar maestrul Ovidiu Boar începe chiar din luna noiembrie repetițiile săptămânale cu acest regal coristic pe voci egale din Lipova. Nu poate fi trecută cu vederea nici implicarea Complexului Muzeal Arad, care și-a manifestat disponibilitatea de a găzdui acest reînceput artistic lipovan în Muzeul din oraș. După împlinirea acestui frumos deziderat, în fața sutelor de lipovani prezenți sâmbătă, 22 octombrie, la Muzeul din Lipova, cvartetul de coarde condus chiar de către directorul Filarmonicii de Stat din Arad, Doru Orban, a făcut ca minunatul „Salon vienez” decorat cu atâta har de către Marilina și Sever Bocu, să răsune de muzică barocă, preclasică, romantică sau clasică, spre încântarea tuturor participanților. Între piesele muzicale, cenacliștii de la „Muza” lipovană au recitat poezii alese din creația proprie. La fel de implicați au fost și micuții de la atelierele de artă plastică, care au compus, sub supravegherea cadrelor didactice, pasteluri de toamnă și peisaje inspirate din marile picturi expuse pe pereții Muzeului lipovan. Spectacolul din saloanele Muzeului „Sever Bocu” a continuat cu un recital de muzică folk, pus în scenă de către dascălii Pavel Filipaș și Mihai Henț.
O seară de neuitat la Muzeul din Lipova
O seară de neuitat la Muzeul din Lipova
„Lippa rediviva” a reprezentat nu doar un titlu inspirat în ceea ce privește manifestările culturale de la Muzeul „Sever Bocu” din Lipova, ci și un titlu predestinat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!