La controlul de frontieră, șoferul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, certificatele de înmatriculare şi certificatele de inspecţie tehnică periodică pentru mijloacele de transport. Din documentele prezentate, certificatul de inspecţie tehnică pentru semiremorcă nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care şoferul a fost condus la sediul sectorului pentru verificări.
„Colegii noștri au constatat că nu se deţin date cu privire la o inspecţie tehnică valabilă pentru semiremorca în cauză. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
O semiremorcă cu verificare tehnică falsă descoperită la vama Vărşand
O semiremorcă cu verificare tehnică falsă descoperită la vama Vărşand
VĂRȘAND. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au depistat un cetățean bulgar - în vârstă de 59 de ani - care conducea un automarfar marca Scania cu o semiremorcă marca Schwarzmuller, ce avea inspecţia tehnică falsă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale din România, conform unei decizii pronunțate joi.
UT Arad
„Nici nu are rost să vă spun că echipa are antrenament după-amiază, nu dimineață, așa că nu înțeleg cum a putut apărea o asemenea minciună”.
UT Arad
ARAD. În partea a doua a acestei luni, campionatele din întreaga lume iau o pauză de două săptămâni, iar Superliga nu face excepție. Totul, pentru că naționalele din întreaga lume intră în tot felul de competiții.
Local
ALBA. Un șofer de camion din Ghioroc, județul Arad, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând rupt de beat un TIR pe autostradă, în zona orașului Sebeș.
România
Cele șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei sunt membri ai organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
2
Local
Întrucât fostul acord-cadru s-a încheiat, Primăria Municipiului Arad a scos la licitație noul acord-cadru pentru lucrările de întreținere și reparații la drumurile din mai multe zone ale municipiului.
Local
ADI Transport, „avocatul” Companiei de Transport Public Arad, solicită majorarea tarifelor de călătorie cu transportul în comun.
12
Local
Calitatea de membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri e valabilă până în februarie 2030.
Citiți principiile noastre de moderare aici!