Conducerea Spitalului Matern arădean a prezentat ieri un raport, potrivit căruia nu mai puţin de 107 minore au născut în 2010.
“Datele sunt foarte îngrijorătoare şi vorbim doar de Maternitatea Arad, pentru că mai sunt şi alte cazuri în judeţ. Cea mai tânără mămică a avut 12 ani şi s-a aflat la a doua naştere. Am avut multe fete de 13 şi 14 ani care au născut în acest an la noi”, a declarat dr. Sorin Prişcă, managerul unităţii medicale.
Nu toate naşterile au fost fără probleme, unele fete având nevoie de cezariană pentru că nu erau suficient de dezvoltate pentru a naşte natural, iar altele au avut inclusiv boli venerice, precum sifilis.
“Au fost şi cazuri de o gravitate extremă, din punct de vedere medical, inclusiv cu boli venerice. Majoritatea acestor tinere mame provin din familii destrămate”, a afirmat Sorin Prişcă. Potrivit datelor prezentate ieri, în total au fost abandonaţi în Maternitate, anul acesta, 21 de nou-născuţi.
În primele 11 luni ale anului 2010, la Maternitatea Arad au fost înregistrate 2.700 naşteri, mai puţine cu 400 faţă de 2009.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!