E unul din cele mai scumpe condimente și se cultivă și la Arad. O arădeancă, Ligia Suciu, a dus aurul roșu, cum i se mai spune șofranului, în curtea casei sale din Ineu. Planta care dă gust și culoarea bucatelor, nelipsită din marile bucătării ale lumii, cu recunoscute proprietăți medicale, este pe punctul de a deveni o afacere pentru tânăra cultivatoare.
O vacanță profitabilă
Ligia Suciu a descoperit proprietățile șofranului întâmplător, în timpul unei vacanțe în Italia. A cumpărat bulbi cu câteva sute de euro și i-a plantat în grădina din spatele casei. A pornit afacerea în 2011 cu 700 de bulbi, iar acum are 5.000. Nu a vândut încă nimic preferând să investească în înmulțirea plantei. Șofranul seamănă cu brândușa, înflorește o singură dată pe an, la sfârșitul lui octombrie și început de noiembrie și nu este prea sensibil la temperaturile scăzute.
Un fir de șofran cântărește 0,007 grame iar pentru un kilogram de şofran e nevoie de până la 250.000 de flori. Prețul este însă pe măsură, în funcție de calitate, acesta poate costa chiar și câteva zeci de mii de euro. Primele grame de șofran le-a vândut celui de la care a cumpărat și bulbi, România neavând o piață de desfacere pe acest produs. De anul viitor speră ca producția să crească și automat să crească și veniturile.
Piața mondială
Cei mai mari producători de șofran sunt Spania și India, care produc împreună mai bine de 240 tone pe an, reprezentând 80% din producția mondială.
Trimite articolul
XDoresc sa infintez o plantatie de sofran. Mulțumesc.
Bună ziua aș dori vă rog frumos numărul ei de telefon dacă se poate vă mulțumesc frumos.