Circa 50 de reclamaţii s-au depus, în ultima perioadă, la sediul Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad, pe tema furnizării gazelor naturale, ne-a informat luni Vasile Arion, vicepreşedintele ULALA. Uniunea arădeană a informat, de curând, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii E.ON GAZ la ANRE, în Bucureşti, „în care printre alte abordări, au fost şi cazurile de genul: perioada de timp între momentul emiterii facturii şi primirea acestora, mai mare de 7 zile. Asta pentru că E.ON GAZ nu recunoaşte că există mari probleme în privinţa ajungerii facturilor la consumatori, considerând că sunt doar cazuri izolate.
Pentru a putea ajuta asociaţiile a avea facturile la timp apelăm la cele care nu primesc facturile în termen de 7 zile de la data emiterii să se adreseze E.ON GAZ Arad, cu o sesizare, după care să ne trimită o copie, astfel să reuşim să demonstrăm celor de la E.ON GAZ, dar şi ANRE-ului adevăratele situaţii pentru a se lua măsurile necesare”, subliniază Arion.
Contractele
Reprezentanţii ULALA au revenit asupra problematicii contractelor de furnizare a gezelor: „Întrucât E.ON GAZ a încercat să impună Asociaţiilor de Proprietari un contract diferit faţă de contractul cadru dispus de Ordinul ANRE nr. 77/2009, am recomandat asociaţiilor să nu-l semneze. După întâlnirea amintită, E.ON GAZ a recurs la ameninţări, somând asociaţiile să-l semneze, sub spectrul deconectărilor de la furnizarea gazelor. Asta deşi ANRE-ul a declarat că <<orice completare a contractului comercial de furnizare reglementată a gazelor naturale faţă de prevederile contractului cadru prevăzut de Ordinul 77/2009 poate fi făcută cu acordul părţilor, lipsa acestuia nefiind temei pentru întreruperea furnizării gazului>>. Acest fapt este un abuz”.
ULALA fac şi o recomandare asociaţiilor care doresc să semneze contractele în forma propusă: „recomandăm să facă următoarea menţiune pe contracte : ,,Am semnat contractul la presiunea E.ON GAZ. Nu sunt de acord cu completările făcute de E.ON GAZ faţă de contractul cadru”.
10 – 20 de zile
„Am constatat că deşi, la întâlnirea din 02.11.2010 de la ANRE, E.ON GAZ s-a angajat să respecte termenul de 7 zile, în realitate, nu este respectat. Uneori termenul este de 10-20 zile”, spune vicepreşedintele ULALA.
Acţiuni
ULALA şi-a anunţat şi acţiunile viitoare: „Vom întreprinde toate demersurile pentru a determina E.ON GAZ să respecte legea, inclusiv vom face apel la parlamentarii arădeni şi vom sesiza instituţia primului ministru. Consumatorii sunt desconsideraţi şi nu sunt consideraţi parte egală într-un contract. Se încearcă abordări de pe poziţii de forţă şi intimidare. (…) Sunt inacceptabile umilinţele la care suntem supuşi. Facem apel la reacţia unitară a asociaţiilor de proprietari, care singure nu au nici o şansă”.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!