Potrivit statisticilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, la Secția Neonatologie sunt înregistrate anual aproximativ 2.600 de naşteri. Circa 800 de nou-născuţi – adică o treime din total – au diferite probleme de sănătate. Între acestea, predomină problemele respiratorii, dar există şi afecţiuni digestive sau afecţiuni legate de bolile care intervin pe parcursul sarcinii la gravide. Alteori pot apărea evenimente neprevăzute în travaliu şi în timpul naşterii. De asemenea, se pot naşte bebeluşi cu diverse probleme medicale din cauza faptului că, în perioada cât au fost gravide, mamele nu au fost monitorizate. În ceea ce priveşte afecţiunile care necesită intervenţii chirurgicale precoce, acestea se îndrumă către centrul universitar din Timişoara.
„Atunci când intervine un factor nociv în sarcină – indiferent că e o hipertensiune sau un diabet ori poate doar o viroză respiratorie, fumat sau alt factor de risc în mediul în care lucrează anumite gravide – toate pot avea repercusiuni asupra fătului şi asupra nou-născutului. Particularitatea intervine de la om la om, aici e vorba de genetică: cât de puternici suntem în faţa pericolelor” – subliniază dr. Angelica Filimon, medic şef Secţie Clinică Neonatologie.
Conform unei ierarhizări stabilite prin Ordin de Ministru, Maternitatea Spitalului Judeţean Arad este de nivel II şi este arondată celei din Timişoara care este de grad mai mare. „Suntem obligaţi prin legislaţie să transferăm acolo nou-născuţii care se nasc la o vârstă de gestaţie sub 32 de săptămâni şi cu o greutate la naştere sub 1.500 de grame. Asta nu înseamnă că cei care se nasc la o vârstă de gestaţie peste 32 de săptămâni şi peste 1.500 de grame nu au probleme de sănătate” – precizează dr. Angelica Filimon.
Şefa Secţiei Neonatologie spune însă că numărul copiilor transferaţi nu este foarte mare: „nu avem mai mult de 20-30 pe an. Îi transferăm pe cei care ne obligă legislaţia, dar în ultimii ani aceştia sunt tot mai puţini pentru că, de fapt, colegii de la Obstetrică respectă regula şi transferă gravida înainte de naştere. Aceasta e procedura cea mai bună pentru că transferul intrauterin este cel mai lipsit de pericole” – opinează dr. Filimon.
Mai puţine abandonuri
Ca un element pozitiv faţă de anii precedenţi, este de remarcat scăderea numărului de copii abandonaţi în Maternitatea arădeană. „Sunt tot mai puţini pe an ce trece. Dacă înainte era câte un salon întreg, acum e câte unul… Într-un an, cred că s-au adunat sub 20” – spune şefa Secţiei Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!