ARAD. O statistică la nivel naţional spune că peste 60% dintre românii care merg vara în vacanţe în străinătate cumpără pachete early booking, cu reduceri, plătind sejurul în rate, începând din momentul rezervării, în perioada octombrie-mai, şi până la plecare. Alţi 20% dintre turişti optează pentru pachetele standard, iar puţin peste 15% aşteaptă ofertele last-minute. Despre paşii pe care trebuie să-i parcurgem, dacă ne încadrăm în prima categorie, a turiştilor amatori de early booking, am stat de vorbă cu Ema Boita, directorul Agenţiei de Turism Emma Voyage Arad.
Şapte motive
1. Reducerile sunt semnificative, ajungând să economisești până la 45%, uneori chiar mai mult, din tariful unui pachet turistic. Cumpărând din timp economiseşti o sumă importantă de bani pe care o poţi cheltui în concediu sau poate chiar să îţi planifici o a doua excursie – de exemplu un City Break.
2. Poți plăti vacanţa în rate, cu un avans minim (de obicei 30%) în momentul rezervării, iar diferența o vei putea achita în rate. Făcându-ți rezervarea în ultimul moment, nu numai că plătești mai mult, dar trebuie să şi plătești toți banii odată.
3. Timp mai mult pentru planificarea vacanţei, să te documentezi asupra obiectivelor turistice şi a locurilor pe care dorești să le vezi, să culegi tipsuri despre ce mâncăruri să încerci, ce excursii opționale sau activități poţi face, pentru ca vacanța ta să fie una cu adevărat reuşită.
4. La pachetele cu autocarul vei avea cele mai bune locuri, acestea fiind repartizate în ordinea înscrierilor. Dacă îţi faci rezervarea în ultimul moment ai toate şansele să ocupi ultimele locuri în autocar.
5. Nu culegi, ci alegi. La momentul apariției ofertelor cu reducere Early Booking există o gamă foarte variată de produse, toate disponibile. Ai, astfel, libertatea de a alege perioada, destinația, hotelul, chiar şi tipul de camera dorit cu confirmare imediată. Dacă aștepți reducerile Last Minute, vei fi nevoit să culegi din ceea ce nu au vrut alții.
6. Dacă pleci cu grupul tău de prieteni, vei găsi mai multe oferte cu camere disponibile pentru voi toţi. Cu cât înaintăm în timp spre data de plecare, vei găsi câte o cameră-două la hotelurile care au mai rămas disponibile şi va fi foarte dificil să găsești o variantă disponibilă care să fie pe placul tuturor.
7. Viața e mai frumoasă când ştii că te aşteaptă următorul concediu. Înainte să pleci în concediu te gândești numai la el, după ce te-ai întors vorbești cu bucurie cum l-ai petrecut şi începi deja să îl planifici pe următorul. Iar când ţi-ai alocat deja bugetul şi ai plătit avansul, nimic nu te mai poate întoarce din drum.
Praguri
Despre pragurile early booking-ului ne-a vorbit d-na Ema Boita: „Pentru reducerile early booking există trei praguri importante. Primul este valabil pentru rezervări până la 31.01. Al doilea prag, pentru rezervări până la 28.02. În fine, al treilea are valabilitate până la 31.03. Toate se pot modifica/prelungi în funcție de oferta fiecărui hotel în parte”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!