1. Palatul Cultural (Piaţa G.Enescu 1)
Marţi-Duminică: 09.00-17.00
TAXĂ DE INTRARE
Expoziţia DE ARHEOLOGIE (intrarea dinspre Bulevardul Dragalina)
Campania de promovare SUNT OBIECT DE MUZEU, CAUT VIZITATOR!
Complexul Muzeal Arad, membru fondator al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), participă la campania naţională pentru promovarea muzeelor din România Sunt obiect de muzeu, caut vizitator!, care se desfăşoară în perioada 3 septembrie – 21 noiembrie. În expoziţia de arheologie, un artefact extrem de rar în România, salvat de arheologii arădeni de pe tronsonul Autostrăzii Arad-Timişoara, îşi spune povestea. Este vorba de un vas folosit pentru prepararea untului, ce datează de la sfârşitul epocii bronzului, artefact descoperit în judeţul Arad, pe situl arheologic de la Şagu, în anul 2010. Campania, iniţiată de RNMR, este realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Expoziţia UN SECOL DE ISTORIE NATURALĂ.
Comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal (intrarea dinspre Parcul copiilor)
Curator: drd. Angela Ţigan
O colecţie alcătuită din 164 de piese naturalizate (păsări, mamifere, peşti, reptile), cu valoare istorică, patrimonială, dar şi deosebit de atent conservate, ilustrează natura arădeană acum o sută de ani. Expunerea Colecţiei Gimnaziului Superior Regal din Arad, alături de piesele naturalizate aflate in patrimoniul muzeului, permite o prezentare complexă a faunei din această zonă geografică.
Expoziţia este realizată în colaborare cu Colegiul Naţional Moise Nicoară Arad.
Expoziţie de fotografie (intrarea dinspre Parcul copiilor)
ALB NEGRU
Expoziţia poate fi vizitată până în data de 18 noiembrie
Organizator: Fotoclub Arad, Cercul Foto Szentes din Ungaria
Expoziţie de fotografie (intrarea dinspre Parcul copiilor)
CONCURS DE FOTOGRAFIE LUNCA MUREŞULUI
22-29 noiembrie
Vernisaj şi festivitatea de premiere: joi, 22 noiembrie, ora 17.00
Organizator: Fotoclub Arad, Lunca Mureşului Arad
2. Sala Clio (str. Horia, nr. 10)
Marţi-Duminică: 09.00-17.00
INTRARE LIBERĂ
Expoziţie de artă plastică
Expoziţia poate fi vizitată până în data de 18 noiembrie
Organizator: Şcoala Populară de Artă Arad
Expoziţie-atelier
MOTIVE GRAFICE ÎN BRODERIA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ ȘI TEHNICI MODERNE DE REDARE
15 noiembrie, ora 10.00-16.00
Organizator: Meșteșugari Români
Expoziţie de fotografie
ŢINUTUL HĂLMAGIULUI. Cercetat de profesorul Traian Mager
Vernisaj/lansare album: joi, 22 noiembrie, ora 17.00
Curatori: Drd. Sorin Sabău, Gabriel Hălmăgean (muzeografi)
3. Muzeul de artă (str. Gh. Popa nr. 2-4, etaj II)
Marţi-Duminică: 09.00-17.00
INTRARE LIBERĂ
Expoziţie de artă CULOARE, FORMĂ, SENS
Artist: ONISIM COLTA
Evenimentul este prilejuit de a 60-a aniversare a artistului ONISIM COLTA. Expoziţia retrospectivă reuneşte lucrări de desen, acuarelă şi pictură; scenografie.
Expoziţie-atelier
MOTIVE GRAFICE ÎN BRODERIA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ ȘI TEHNICI MODERNE DE REDARE
17 noiembrie, ora 10.00-16.00
Organizator: Meșteșugari Români
4. Muzeul Orașului Lipova
Marți-Duminică: 09.00-17.00
TAXĂ DE INTRARE
Expoziţia permanentă
Expoziţie personală
GOBLENUL. O ALTFEL DE ARTĂ
20 noiembrie – 16 decembrie
Vernisaj şi atelier: marţi, 20 noiembrie, ora 10.00
Curator: Corina Dubeștean, muzeograf
5. Muzeul Memorial „Ioan Slavici şi Emil Monţia” Şiria
Miercuri-Duminică 09.00-17.00
INTRARE LIBERĂ PÂNĂ ÎN 29 NOIEMBRIE
Expoziţia permanentă. COLECŢIA EMIL MONŢIA
COLECŢIA IOAN SLAVICI va fi redeschisă pentru public din 5 decembrie
Expoziţie de artă populară românească
CENTRE DE OLĂRIT ÎN JUDEŢUL ARAD
Curatori: Drd. Sorin Sabău, Gabriel Hălmăgean (muzeografi)
Expoziția Centre de olărit în judeţul Arad reunește obiecte de patrimoniu, aflate în colecția Complexului Muzeal Arad, obiecte reprezentative pentru centrele de olărit de la Hălmăgel, Târnovița, Bârsa, Ineu, Lipova, Birchiș. Tradiția olăritului, practicat pe scară largă în zona Hălmagiu, Ineu și Lipova, a dispărut în ultima jumătate de secol, iar produsele meșterilor populari au devenit piese de muzeu.
Expoziție de grafică și fotografie
PATRIMONIUL ARHITECTURAL AL ȘIRIEI ÎNCOTRO?
Cristian Moţiu şi Istvan Emanuel
6. Colecţia de artă şi Casa Memorială “Eugen Popa Şi Eugenia Hagiu” Săvârşin
Muzeul se poate vizita la cerere: tel. 0257.281.847 (progrmare
Casa memorială păstrează elementele principale ale încăperilor cu destinaţie de locuit, unde se regăsesc: salonul mobilat cu piese în stil florentin, atelierul artistului, o mică cameră amenajată cu piese etnografice şi o încăpere care reţine obiecte ce fac trimitere la istoricul zonei, implicit la cel al familiei Popa. Lucrările de artă, în cea mai mare parte pictură, expuse în salon, atelier şi în hol sunt realizate de Eugen Popa în intervalul 1940 – 1980.
Citiți principiile noastre de moderare aici!