Oficialităţile arădene lucrează la îndeplinirea condiţiilor cerute de Federaţia Europeană de Atletism, pentru organizarea, în 12-13 martie 2016, a Cupei Europei la atletism – aruncări lungi. În acest sens, stadionul Gloria, locaţia principală a evenimentului, este în plin proces de transformare, urmând a fi dotat cu gazon special, platforme pentru aruncări sau tribune mobile. „Avem alocaţi banii pentru acest proiect, iar în luna februarie, când va fi prezentă la Arad o delegaţie a federaţiei de atletism, vrem să fie îndeplinite toate condiţiile”, spune primarul Gheorghe Falcă.
În lucru vor fi şi celelalte trei locaţii: complexul sportiv „Moise Nicoară”, CSŞ Gloria şi Parcul Chinologic, care va fi zonă de antrenament. Conform autorităţilor, investiţia totală se ridică la 500.000 de lei.
Regenerare urbană
Un alt punct pe agenda Primăriei, dus la bun sfârşit de această dată, se regăseşte în zona Caransebeşului, din cartierul Aradul Nou, unde în urma unor investiţii însumând 240.000 de lei au apărut 150 de locuri de parcare şi rampe ecologice. „Situaţia era groaznică în această zonă, din pricina garajelor care nu generau nici confort, nici locuri de parcare”, a punctat primarul.
Sens dublu pe Guttenbrunn?
Punctul terminus al traseului gândit miercuri de autorităţi a fost Strada A.M. Guttenbrunn, tot din cartierul Aradul Nou, una care va intra în analiza Comisiei de sistematizare, pentru a putea fi circulată în ambele sensuri de către mijloacele auto. Conform primarului, „în maxim o săptămână această stradă va fi asfaltată, acum fiind la stadiul de frezare integrală. Iar dacă se va aproba dublul sens, va ajuta la fluidizarea traficului de pe Calea Timişorii”. De remarcat că în această zonă au fost înlocuite instalaţiile de apă, gaz şi canal.
Ce este regenarea urbană?
Aducerea la viaţă a zonelor urbane cu efortul cooperativ al municipalităţilor, proprietarilor şi a altor actori implicati cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de trai, de a creşte calitatea mediului şi a climatului social şi de a întări economia locală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!