Oficialităţile arădene au precizat că vor avea loc manifestări culturale şi de divertisment la care vor participa artişti, autorităţi şi public din Ungaria.
Deschiderea festivă a Zilei Oraşului Pécs la Arad va avea loc miercuri, la ora 16.00, cu vernisajul unei expoziţii de sculptură şi pictură, realizată de artiştii din Pecs, expoziţie găzduită de sala Clio a Complexului Muzeului Arad.
La 17.00 are loc debutul a două spectacole ale Teatrului pentru Tineret „Piszt” din Pécs, ambele la Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, iar, la ora 18.00, fanfara Ércbányász din Pécs va concerta în Piaţa Revoluţiei şi în Parcul “Mihai Eminescu”.
Tot în Parcul „Mihai Eminescu”, de la ora 19.15, va avea loc un program al ansamblului de dansuri folclorice „Mecsek”, urmat de o reprezentaţie a Teatrului de Dans IH Eurodance. Finalul zilei oraşului Pécs la Arad va fi marcat de un concert al trupei rock „Sky”, din Ungaria. Primarul din Pecs, Pava Zsolt, şi-a anunţat prezenţa la evenimente alături de alte oficialităţi maghiare.
Condimentat cu degustări
În plus, pe tot parcursul zilei, în Parcul Eminescu au loc degustări de vinuri şi de dulciuri din zona Pécs. Tot aici va exista şi un stand de promovare a programului „Pécs – Capitală Culturală Europeană 2010”.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!