Familia baschetului arădean a participat joi seara la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Sindromului Down, de la sala de sport a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”. Au fost momente speciale la evenimentul organizat de INTEGRA – Asociația persoanelor cu dizabilități mentale – și ACS BRAVII Arad, împreună cu Asociația Mobilizează-te, FCC Baschet UAV Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad şi Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad.
Invitații, printre care și baschetbalistele, au venit cu șosete desperecheate, pentru a-și demonstra solidaritatea cu persoanele cu Sindrom Down și familiile lor.
În 21 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Sindromului Down – Trisomia 21, adică de 3 ori cromozomul 21, de aceea fiind aleasă ziua de 21 din luna 3. Ca simbol, șosetele desperecheate se potrivesc perfect cu diversitatea colorată a persoanelor cu Sindrom Down, dar și seamănă cu cromozomii cei jucăuși.
Concursuri
După prezentări și scurte discursuri la început, au fost organizate mai multe activități pentru protagoniștii zilei, la care au participat și jucătoarele clubului. Junioarele U13 și junioarele mici au intrat la concursuri de aruncări și la cel de șuturi la poarta mică, după care au continuat prin a ajuta la desfășurarea acestora. Au fost și premii pentru participanți.
Pe lângă concursurile de aruncări libere la coș și șuturi la poartă, a fost amenajat și un traseu mai complicat, cu obstacole, pe care persoanele cu Sindrom Down l-au avut de parcurs, iar la finalul acestuia au aruncat la coș. Senioarele de la FCC Baschet UAV Arad le-au făcut galerie, îndrumându-i și ajutându-i rând pe rând să parcurgă traseul. S-au bucurat împreună, aplaudând fiecare reușită, dar și pe cei care n-au trimis mingea în coș. Au fost momente când au marcat ele, bucurându-se alături de coechipier pentru pasa reușită. A fost și un mic joc, cu protagoniștii zilei făcând echipă cu micile baschetbaliste. Frumoasa acțiune, cu solidaritate, zâmbete și îmbrățisări, s-a încheiat cu tradiționala poză de grup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!