Cătălin Lăpușcă sau simplu, Lupă
* poate fi numit veteranul scenei muzicale arădene. Cu siguranță, poveștile și expperiențele sale nu pot fi sintetizate într-un spațiu atât de restrâns cum ar fi o jumătate de pagină de ziar, de exemplu. Pentru că Lupă a fost „acolo” încă de la început, de la primele party-uri, de la primele cluburi sau discoteci, cum se numeau ele în anii 90. Și continuă să fie aici, dar mai ales continuă să adune sute de oameni la ale sale „Retro Party-uri”, unde muzica sa vorbește, până la urmă, pentru toate generațiile. Și muzică este ceea ce știe Lupă cel mai bine, subiect despre care poate vorbi, în detaliu, ore întregi. Pentru el, a fi DJ, a pune muzică e mai mult decât o pasiune: e studiu, e detaliu, e atenție, e receptivitate, e capacitate de adaptare. Cum altfel ai putea să rămâi semnificativ pe piață vreme de 30 de ani?
Așadar, Cătălin Lăpușcă, 51 de ani, producător/prezentator radio la Radio Romănia AradFM, DJ la Club Flex si Nux. „DJ, pentru că în 1993 s-a deschis Club Rock Only, unde în gașca de organizare a începuturilor s-a pus o întrebare: cine pune muzică? Hai că pun eu, am zis. Și cum nu s-a împotrivit nimeni, am pus caseta în deck-ul AKAI și am ridicat volumul. DJ, pentru că după doi ani am început munca la ProFM Arad care organiza constant petreceri în discotecile din oraș (Sfinx, Laser, Viva), unde trebuia cineva să aducă <<muzica de la ProFM>>. DJ, pentru că, ocazional, la capătul anilor 90, eram chemat să fac chefuri la Club Frontiera și Club Bizar. La Bizar însă, am trecut la următorul nivel, rezident din 2001 până în 2004. DJ, pentru că succesul de la Bizar s-a replicat la Wings, unde am fost rezident 11 ani și mai apoi la Flex, unde am găsit formula ideală pentru vârsta mai mulmea: <<Retro Party>>. Însă cel mai important: DJ pentru că munca de la radio nu mi-a adus un feed-back imediat, iar satisfacția de a vedea zeci și sute de oameni încântați de muzica aleasă de mine, dansând și cântând deopotrivă, e imensă. Mixez melodii vechi, de cele mai multe ori în variante originale.”
JA: Ce înseamnă să fii DJ în Arad? Care sunt oportunitățile? Cât de greu e să-ți faci un nume în branșă?
Lupă: Nu cred că e diferit față de alte orașe de pe planetă. Adevărat, e ceva mai dificil să găsești o rezidență de club întrucât sunt puține dar există evenimente private unde poți să-ți „faci mâna”. Ca în orice domeniu, trebuie să muncești. Studiu zilnic pentru a te perfecționa tehnic și a găsi muzica potrivită stilului tău. În privința numelui, pentru mine a fost ceva mai ușor. Îl aveam deja consacrat de la radio, drept urmare nici nu era cazul să caut unul de scenă sau să muncesc foarte mult pentru a-l face cunoscut. Însă, ca în orice domeniu, e mai greu să menții un nume decât să îl faci. Altfel vei rămâne cunoscut doar pentru o mână de nostalgici care-și aduc aminte de isprăvile tale din urmă cu ani.
JA: Cum alegi muzica și dacă ai vrea să mixezi altceva decât cere publicul?
Lupă: Mixez muzică veche, deci aleg melodii dintre cele pe care le-am ales deja și mixat deja în cei 30 de ani de când pun muzică. Având însă o bază atât de largă de alegere, zeci de ani și mii de hituri, îmi gândesc show-ul pe segmente, cu stiluri de muzică diferite. Segmentele astea le lărgesc sau restrâng după cum îmi cere simțul momentului. Ca să concretizez puțin: dacă mixez deja de 30 de minute disco din anii 70-80 și observ că entuziasmul publicului a mai scăzut, nu aștept să „moară ringul” ci pregătesc o trecere spre un alt stil. Poate fi rock’n’roll, poate fi pop din anii 90, cresc sau scad ritmul care duce la următorul segment. Important e însă ca tranziția să fie potrivită, iar prima melodie din segmentul următor să aibă un refren fantastic. Se spune că un bun DJ știe nu doar muzică, ci și psihologie sau chiar matematică. Simte ce își dorește publicul și poate face tranzițiile dintre melodii pentru a „lega”. Despre ceea ce cere publicul, e simplu: dacă reușești să îți creezi o personalitate ca DJ și alegi doar locurile și evenimentele care ți se potrivesc, publicul are să-ți ceară doar ceea ce știi și îți place să-i oferi.
JA: Care a fost punctul maxim al carierei tale de până acum, cea mai faină experiență?
Lupă: Am multe, foarte multe momente minunate în 30 de ani de petreceri prin cluburi sau la evenimente private. Dar mă bucur acum de cele recente. A fost, de fapt încă este, o vară superbă pentru Retro Party la Terasa Flex, unde sâmbătă de sâmbătă, peste 700 de oameni dansează și cântă de la 10 seara până la 5 dimineața.
JA: Ce ți ai dori în viitor pentru tine și pentru Arad?
Lupă: Să-mi funcționeze instalațiile la presiunea pe care le-o impun. Pentru Arad? Lista e mai lungă decât cea a melodiilor pe care o să le pun sâmbătă.
JA: Unde te mai pot vedea și asculta arădenii în perioada următoare?
Lupă: Sâmbătă, la „Retro Party” la Terasa Flex. Și din octombrie la Nux, lângă Club Activ.