Aleşii locali municipali au aprobat, în şedinţa extraoridnară de îndată de luni, „unele măsuri referitoare la funcționarea Adăpostului de Noapte în perioada situației de urgență”.
„Sunt măsurile necesare şi finanţarea pentru cei de pe străzi, fără domiciliu, pe care am început să-i adunăm, să-i ducem la Adăpostul care era înainte doar de noapte dar acum devine de 24 din 24 pentru ca oamenii să nu mai stea pe străzi. Este interdicţie pentru toată lumea de a rămâne la domiciliu iar ei, neavând domiciliu, este o încercare de a le asigura un domiciliu în această perioadă. Suntem în discuţii pentru identificarea şi a altor spaţii pentru că, la un moment dat, se va umple fostul Adăpost de noapte, şi să vedem cum facem pe mai departe” – a explicat primarul Călin Bibarţ.
Măsurile
Iată, explicit, ce măsuri au fost aprobate: *În situația ocupării la capacitate maximă a Adăpostului de noapte de pe Calea 6 Vânători nr. 55, se vor identifica noi locații. *Accesul în Adăpostul de Noapte se permite doar în urma consultului medical prealabil, care să confirme faptul că persoanele în cauză sunt apte de a frecventa colectivitatea. *Consultul medical se va efectua zilnic, de către un medic asigurat de către Direcția de Sănătate Publică Arad. *Se aprobă programul de funcționare permanentă a Adăpostului de Noapte, iar beneficiarii intrați vor rămâne permanent în incinta instituției, pe toată perioada situației de urgență. *Prin excepție, vor putea părăsi instituția persoanele care sunt încadrate cu forme legale în muncă și persoanele care necesită îngrijiri medicale ce nu pot fi asigurate în cadrul instituției. *Direcția de Asistență Socială Arad va asigura permanent asistența medicală primară a beneficiarilor prin personalul din subordine. *Asigurarea pazei incintei se va realiza prin suplimentarea agenților de pază existenți în prezent de către Direcția Generală Poliția Locală Arad, care va asigura paza permanentă. *Efectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție a incintei se va asigura de către Direcția de Asistență Socială Arad, prin personalul de specialitate din subordine. *Persoanele care sunt domiciliate pe raza teritorială a altor județe vor fi predate de către Direcția Generală Poliția Locală Arad către Poliția Trafic Feroviar în vederea asigurării transportului în localitățile de domiciliu.
Şi hrana: 15 lei/persoană/zi
În aceeaşi şedinţă, aleşii lcoali au aprobat asigurarea hranei necesare pentru beneficiarii serviciilor Adăpostului de noapte, pe o perioadă de 180 zile, prin intermediul Centrului Social Cantina Municipală Arad, pentru un număr zilnic maxim de 100 persoane. Finanțarea se asigură din bugetul aprobat pentru anul 2020 al Centrului Social Cantina Municipală Arad, iar suma necesară este de 270.000 lei pentru un număr zilnic de maxim 100 persoane, alocația de hrană fiind de 15 lei /persoană/zi.
Pentru a se putea efectua achiziția publică de alimente de către Centrul Social Cantina Municipală Arad, numărul de beneficiari va fi comunicat în scris de către Direcția de Asistență Socială Arad, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de prima livrare, iar orice modificare a numărului de beneficiari va fi comunicată tot în 3 zile lucrătoare. Hrana va fi livrată în recipiente de unică folosință, o dată pe zi, la locațiile indicate de Direcția de Asistență Socială Arad.
Trimite articolul
Xperfect, dar sa ii si imprejmuiti si cu sarma ghimpata sa nu mai iasa veci de acolo daca nu vor sa faca parte din “colectivitate”
-
anotimp,
Printre ei, cu siguranta, sint persoane mai respectabile ca tine!
E ca si cum ai lega cainele in lant…Stati linistiti,ca vor colcai mai departe prin zonele cunoscute….