În cadrul unui proiect Erasmus, Liceul Național de Informatică din Arad a primit vizita unor cadre didactice de la liceele Osmangazi Imam Hatip Ortaokulu din Samsun, Turcia, Agrupamento de escolas Terras de Larus, Portugalia, Szkola Podstawowa z Oddzialami Integracyjnymi nr 214 din Polonia și Spojena Skola Kollarova 17, din Secovce, Slovacia. Proiectul Erasmus, coordonat la nivel de liceu de către prof. Diana Lădariu, are ca scop principal cooperarea pentru inovare și schimbul de bune practici în domeniul matematicii, desfășurându-se pe o perioadă de doi ani.
În cadrul vizitei de proiect, cei 24 de profesori din țările partenere vizitează clasele, laboratoarele și sălile de sport, punctul de informare UE, realizat în calitate de Școală ambasador a Parlamentului European, participă la lecții demonstrative, asistă la ore și demonstrații ale elevilor din cele trei cercuri de robotică, împărtășesc experiența dobândită la clasă în cadrul unor dezbateri, vizitează orașul Arad și participă la un schimb cultural în cadrul unei „seri românești”.
„Mă bucură implicarea liceului nostru în astfel de parteneriate și ne propunem ca elevii noștri să beneficieze din plin de experiența dobândită în cadrul activităților de proiect. Participarea la astfel de proiecte contribuie la îmbunătățirea calității actului educațional, la dezvoltarea spiritului de respect față de valorile europene și implicarea comunității în viața școlii”, declară prof. Maria Pașcalău, directorul liceului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!