ARAD. Niciodată nu s-a mai pomenit atâta mizerie pe malul Mureşului! O spun cei care trec zi de zi prin parc, fie la plimbare, fie din necesitate. E vorba în special de porţiunea dintre Polivalentă şi Baza Constructorul. Pe lângă faptul că întreaga zonă arată ca un şantier abandonat, spaţiile verzi (câte au mai rămas) s-au transformat în junglă, băncile sunt mai toate vandalizate, iar coşurile de gunoi… îşi revarsă cu generozitate prea-plinul.
Descriere, din teren
În luna aprilie a acestui an, a fost refăcută şi asfaltată aleea dinspre Mureş, cea care le va servi bicicliştilor drept pistă. Ulterior, a fost pusă la punct şi aleea paralelă cu digul. Restul aleilor din zona amintită mai sus arată ca după război: pline de denivelări, unele întrerupte brusc… Cu greu poţi circula pe ele fără să te-mpiedici, ca să nu mai vorbim de mamele care-şi plimbă copiii cu căruciorul…
În ceea ce priveşte spaţiile verzi, după asfaltarea celor două alei menţionate mai sus, „gazonul” a fost grăpat şi… atât. În loc de iarbă, au început să crească buruieni şi, cum au căzut câteva ploi bune în ultima vreme, bălăriile s-au dezvoltat atât de bine încât unele ajung să depăşească înălţimea pruncilor ce mai îndrăznesc să se joace prin parc.
Şi, pentru ca imaginea să fie completă, din decor nu puteau lipsi coşurile de gunoi. Care sunt atât de pline de gunoi încât te-apucă… hepatita, numai privindu-le. O imagine dezolantă, un adevărat focar de infecţie. Şi nu sunt de vină doar cetăţenii care vor să scape de-o bucată de hârtie sau un recipient de plastic şi nu nimeresc coşul. Problema este că nici oamenii care vor să arunce mizeria chiar la coşul de gunoi, nu pot face acest lucru deoarece coşurile sunt pline cu vârf. Aşadar, sunt de vină (şi) cei care ar trebui să cureţe locul şi nu o fac. Cui îi revine această sarcină şi de ce nu e pusă în practică?
Explicaţie halucinantă
Am pus aceste întrebări Primăriei Arad. Iar Biroul de presă al instituţiei ne-a răspuns: „Contractele pentru întreţinerea spaţiilor verzi din municipiul Arad – inclusiv a celor menţionate, pe malul Mureşului – au expirat la 30 aprilie 2014. A început procedura licitaţiei pentru noile achiziţii, aceasta aflându-se, încă, în derulare. Sperăm ca într-un timp cât mai scurt să se semneze contractele şi lucrurile să reintre în normal.”
Până când va fi desemnată o firmă care să se ocupe de curăţenia şi întreţinerea spaţiilor verzi de pe mal, reprezentanţii Primăriei au promis că vor încerca să remedieze problema sesizată de Jurnal arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!