Şapte zile de sărbătoare pentru
arădeni, cu un buget la
jumătate faţă de cel pe care
Primăria l-a cheltuit anul trecut pe
aceeaşi sărbătoare. Aceasta
este oferta municipalităţii arădene
pentru Zilele Aradului, sărbătoare
care va debuta pe 17 august şi se va încheia
pe 23.
Oferta din acest an este asemănătoare cu cea
din trecut: nu vor lipsi expoziţiile, piesele de
teatru, plimbările cu ambarcaţiunile pe
Mureş sau cu titicarul, concertele de
muzică populară din cartiere, festivalul
cătlanelor de la ştrand, cooptarea tuturor
instituţiilor de cultură din oraş etc.
Printre noutăţi se numără
organizarea Zilei oraşului Pecs la Arad,
eveniment ce va avea loc marţi, în a doua zi
de sărbătoare, sau prezenţa prietenilor
din Gyula la Festivalul Cătlanelor, care va
închide sărbătoarea dedicată
zilelor oraşului.
Autorităţile susţin că
pregătirile pentru eveniment au început de
câteva luni, că s-a ţinut cont de
doleanţele arădenilor, rezultate în
urma sondajelor realizate până acum, faptul
că pentru Zilele Aradului bugetul alocat
este de doar 5,7 miliarde de lei (bani aflaţi
în grija Casei de Cultură), adică un
buget la jumătate faţă de cel de anul
trecut, dar şi faptul că parte din evenimente
sunt susţinute de sponsori. Ca un exemplu,
primăria a precizat faptul că prestaţia
lui Ştefan Bănică Jr. (piesa de
rezistenţă a concertelor dedicate
sărbătorii) care va avea loc pe ştrand
este plătită de Braun Union, motiv pentru
primărie să nu facă publică suma de
bani cheltuită pe această vedetă.
Stradă închisă
Arădenii vor putea alege, totuşi,
în pofida crizei, din vasta gamă de
evenimente oferite de primărie pe
parcursul celor şapte zile: fie concertele din
fiecare cartier, fie muzica de pe ştrand, fie
balul celor 139 de cupluri care au împlinit,
în 2009, 50 de ani de căsătorie.
Tronsonul de drum cuprins între Teatru şi
Primărie va fi şi el închis de
vineri până sâmbătă,
arădenii putând achiziţiona de la
standurile amplasate aici de la mici şi bere, la
produse artizanale şi de anticariat.
Nu e încă oficial
Vizita preşedintelui Băsescu nu a fost
anunţată ieri de organizatori, care au
insistat pe faptul că sărbătoarea este a
arădenilor iar evenimentele dedicate lor sunt cele
importante. Din informaţiile noastre, Băsescu
va fi, totuşi, prezent la Arad pe 22 august.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!