Prin județul nostru trec mai multe drumuri naționale, unele având rang de drum european. Conform informațiilor furnizate de Secția Drumuri Naționale Arad a DRDP Timișoara, pe drumurile naționale din Arad „se intervine de luni după-masă”. Realitatea din teren, însă, îi cam contrazice. Zeci de imagini postate de șoferi pe rețelele sociale arată că drumurile naționale din județ sunt înzăpezite, cu circulație îngreunată de mâzga formată din zăpada și materialul antiderapant de pe asfalt. Cu toate acestea, „de ieri după-masă se intervine pentru curățarea drumurilor”.
Se intervine de ieri
Petre Vlașin, șeful Secției Drumuri Naționale Arad din cadrul DRDP Timișoara, a declarat pentru Jurnal Arădean/aradon.ro că „s-a început târziu doar la Vârfurile, pe porțiunea de DN76, undeva pe la ora 12 azi-noapte. Sunt drumuri naționale de nivel secundar și altele de nivel primar și se intervine în funcție de importanța acestora. Primordiale sunt cele europene, având în vedere valorile de trafic”.
„Nu prea ai ce să faci”
Informat despre faptul că pe un tronson 20 de kilometri de drum european a fost zărită doar o mașină de deszăpezire în decurs de o oră, și aceea oprită într-o benzinărie, iar drumul nu părea să fi fost curățat de curând, acesta a spus că nu ne poate contrazice, însă „a nins tot timpul. Intervii acum și peste o oră e din nou zăpadă pe drum, nu prea ai ce să faci”.
300 tone de material
„În județul Arad s-a acționat, în această dimineață (27 februarie – n.red), între orele 5-11, cu 30 autoutilaje și s-au răspândit 170 de tone material antiderapant și 2,6 t de soluție de clorură de calciu pe DN7, DN7B, DN79, DN79A, DN76. La această oră ninge în județul Arad, iar carosabilul este umed. Rugăm participanții la trafic să adapteze viteza condițiilor meteo și să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar. De asemenea, reiterăm faptul că autovehiculele trebuie echipate pentru circulația în condiții de iarnă”, spune Alina Sabou, purtător de cuvânt al DRDP Timișoara. De ieri și până astăzi, în județul nostru s-au împrăștiat, conform datelor oficiale, peste 300 de tone de material antiderapant.
Firmă din Cluj, contract de 2 milioane
Firma ce se ocupă de deszăpezirea Lotului I – SDN Arad, adică de drumurile naționale din județul nostru, este SC. Diferit SRL. din județul Cluj. Aceștia au un contract de 2.23 de milioane de lei pentru întreținerea curentă a drumurilor pe timp de iarnă în sezonul 2017-2018. Cu firma clujeană, Direcția Regională de Drumuri și Poduri a semnat un contract cadru pe o durată de patru ani, acesta fiind cel de-al doilea an al contractului. Contactați pentru a fi întrebați despre modul în care se intervine pe drumurile de care sunt responsabili, reprezentanții companiei au declarat că „doar DRDP-ul vă poate spune, în calitate de beneficiar al contractului. Noi doar prestăm serviciul”.
Până în momentul în care realitatea din teren va fi aceeași cu cea oficială, putem doar să le urăm tuturor șoferilor drumuri ușoare și să le recomandăm să adapteze viteza la condițiile de trafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!