În organizarea Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport, specialitatea Psihologie, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, recent, a avut loc conferinţa: „Oglinda sufletului – realităţi şi perspective”, coordonată de conf. univ. dr. Angela Boglut. Numele conferinţei transpune conceptul de oglindă şi acţiunea de a oglindi, specializarea psihologiei ca ştiinţă asigurând legătura bidirecţională cu practica psihologică, în scopul evoluţiei ştiinţei psihologice şi profesiei de psiholog.
Conferinţa s-a bucurat de prezenţa şi sprijinul prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, conf. univ. dr. Cristian Benţe, prorector UVVG, conf. univ. dr. Speranţa Milancovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport, dar şi lect. Univ. dr. Oana Matei, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane.
Scopul evenimentului a fost de a aduce alături studenţi şi profesori din domenii conexe (medici, biologi, sociologi) pentru a stimula interacţiuni care să susţină cercetări interdisciplinare, cu impact pragmatic-inovativ. La viitoarele ediţii se doreşte, prin secţiuni speciale, o coordonare între UVVG şi alte universităţi din ţară şi străinătate, care să ducă la o viziune strategică, integrată, pentru psihologia din România în următorii ani.
O notă aparte a constituit prezenţa la această conferinţă a prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, care a reliefat legătura nemijlocită dintre psihologie-pedagogie, pedagogie-psihologie în contextul larg al ştiinţelor educaţiei. O remarcabilă implicare a avut Alina Ciocoiu, reprezentant al studenţilor în Consiliul profesoral, care a fost o prezenţă activă în organizarea acestei manifestări.
„Oglinda reuşeşte să acumuleze o multitudine de sensuri în plan psihologic şi istorico-cultural. Oglinda funcţionează ca un instrument al cunoaşterii de sine, fiind un mediator al relaţiilor interumane, datorită capacităţii ei reflective. Trăim într-o lume a acţiunii şi reacţiunii. Am susținut mereu astfel de manifestări în care să valorificăm preocupările științifice ale studenților noștri” – a spus prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Trimite articolul
XDacă și această coruptă universitate are cu sufletul poate cu sufletul banului că cum se știe aici poți fi prost sau nici odată să fii intrat pe treptele universități dacă dai bani ești cu diploma și cea de doctor aici banul e Nr 1