Nouă oi şi şase capre gestante au murit
în localitatea Grăniceri, în timp ce
se aflau la păscut pe o păşune. Alte 35
de oi au fost salvate în ultimul moment de
medicul veterinar. Proprietarul celor peste 300 de oi
şi capre povesteşte că animalele lui
păşteau pe acea păşune de ani de
zile. Acesta susţine că nimeni nu le-a avut
treaba până acum, când au fost
otrăvite.
Cel care a observat că animalele încep
să moară pe capete a fost ciobanul care de
îndată l-a anunţat pe proprietarul
caprelor şi a oilor. Acesta şi-a găsit
animalele agonizând. A anunţat medicul
veterinar care a reuşit să salveze mai multe
oi, dar pentru cele 15 capre şi oi gestante nu a
mai putut face nimic. Se pare că animalele ar fi
fost intoxicate cu o substanţă care a fost
trimisă deja la un laborator pentru analize.
Moarte suspectă
Autorităţile locale au constituit deja o
comisie pentru a analiza moartea suspectă a
animalelor. Luni, probele prelevate din oile şi
caprele moarte vor fi duse la Direcţia Sanitar
Veterinară din Arad. Probele vor putea determina
cu exactitate cauzele morţii animalelor. În
funcţie de rezultatul analizelor sanitar
veterinare, poliţia va începe o anchetă
în ceea ce priveşte acest caz.
Proprietarul animalelor este convins că oile
şi caprele lui au fost otrăvite de persoane
din sat şi pune totul pe seama unei
răzbunări. Paguba estimată se
ridică la peste 5.000 lei, asta pentru că
animale moarte erau şi gestante.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!