Alături de alte 13 centre de examen, Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad a găzduit concursul pentru un număr de 230 de elevi din clasele V – XII, din municipiul Arad şi din localităţi învecinate.
Olimpiada a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului. Pentru această etapă au fost stabilite, de către comisia de concurs, subiecte din programa de Religie, cu grad ridicat şi mediu de accesibilitate. Cadrele didactice care au alcătuit comisia au fost selectate pe baza rezultatelor obţinute în activitatea curriculară din anii trecuţi. Coordonatorul competiţiei la nivelul Inspectoratului şcolar a fost părintele diacon Florin Sirca, inspector şcolar pentru disciplina Religie.
Elevii participanţi au fost selecţionaţi de către profesorii lor de Religie, din fiecare unitate de învăţământ. Nivelul înalt la care se desfăşoară această competiţie devenită de acum tradiţie a fost demonstrat de lucrările participanţilor.
Faza judeţeană a olimpiadei de religie va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!