Aradul va fi gazda câtorva zeci de tineri elevi din toată țara, care vor susține în orașul nostru probele Olimpiadei școlare. Pe lângă proga scrisă, ce va avea loc pe 23 aprilie, participanților la Olimpiadă le-au fost pregătite și activități prin care să cunoască orașul și județul Arad. În ziua examenului, aceștia vor putea lua parte la un tur al orașului de pe Mureș, în care vor afla poveștile acestuia, iar pe 24 aprilie, tinerii sunt invitați să facă cunoștință cu localitățile Ghioroc, Șiria, Radna și Zăbrani, în cadrul unei excursii organizate de cei de la Liceul German din Arad. Pe 24 aprilie vor avea și workshopul olimpiadei, în cadrul căruia vor realiza un proiect ce va fi prezentat și evaluat a doua zi. Rezultatele finale vor fi afișate pe 25 aprilie, la ora 11:30.
Deschiderea oficială a ONLG2019 va avea loc pe 22 aprilie, de la ora 17, în sala festivă a Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Festivitatea de premiere a olimpicilor naționali se va desfășura joi, 25 aprilie, începând cu ora 12:30, în Sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!