ARAD În perioada 6-10 aprilie a.c., 15 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 5 vor participa la Faza Națională a Olimpiadelor și Concursurilor Școlare.
Spiritul creativ, munca, implicarea, perseverența și competitivitatea i-au ajutat pe acești copii să obțină rezultate care aduc mândrie școlii, dar și comunității din care fac parte.
Elevii calificați vor concura și își vor ,,măsura forțele” la: Limba și literatura română (Muntean Andra, Jugan Daria, Boangiu Theo), Matematică (Krisztof Patricia), Chimie (Varga David), Fizică (Gyarmathy Andrei, Bujor Cristian, Gui Andrei), Limba franceză (Horga Patricia), Cultură civică (Coșeri Diana, Wesselink Paula), Olimpiada Națională a Sportului Școlar – șah (Crăciun Bianca, Moțiu Victor), Lotul Național de fotbal – U 15 (Deta Rareș), Concursul Național ,,Made for Europe” (Ioniță Maya).
„Sperăm ca participarea acestora să se finalizeze cu rezultate foarte bune care să încununeze atât munca lor cât și a celor ce le-au îndrumat pașii spre cunoaștere – ne-a declarat prof. Maria Pașcalău, directorul școlii. Pentru că așa cum spunea Nicolae Iorga, «Învățătura trebuie să fie uneori un drum – întotdeauna un orizont». Mult succes!”
,,Made for Europe”
În perioada amintită, Școala Gimnazială Nr. 5 este gazda Concursului Național ,,Made for Europe”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!