S-a aflat în locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Un bărbat din Ghioroc şi-a găsit sfârşitul în timp ce se plimba pe trotuarul din faţa casei. Victima, în vârstă de 69 de ani a fost călcată de un ATV condus de un bărbat de 70 de ani. Tragedia s-a petrecut în localitatea Cuvin.
‘’În data de 12 iunie 2012, în jurul orelor 14:20, Adolf C. de 70 de ani din Arad, a condus în localitatea Cuvin, judeţul Arad, un ATV marca CF-MOTO-500A şi din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare intrând în poarta unui imobil. În urma accidentului a rezultat decesul lui Vasile P. De 69 de ani, din comuna Ghioroc, care se afla pe trotuarul din faţa respectivului imobilului’’, a declarat subinspectorul Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Aceasta a mai precizat faptul că poliţiştii continuă cercetările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!