ARAD. Au închiriat împreună o cameră de hotel în Arad, apoi s-au pus pe băut. Este vorba despre victima şi ucigaşul ei. După ce au consumat băuturi alcoolice aproape toată noaptea, ucigaşul, pentru a putea să-i fure 2.500 de lei, şi-a lovit victima cu o sticlă în cap, apoi s-a pus cu genunchii pe pieptul victimei, provocându-i rupturi ale unor organe interne. Crima a avut loc la începutul lunii noiembrie. Imediat după comiterea omorului, ucigaşul a fost arestat preventiv, iar la începutul acestei săptămâni, procurorii l-au trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, aflate în concurs ideal.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad susţin că „în data de 09.11.2013, inculpatul P.C. închiriase o cameră într-un hotel din Arad împreună cu victima B.P.E. după care în cursul nopţii, pe fondul consumului de alcool şi pentru a putea să-i sustragă o sumă de aproximativ 2.500 de lei, inculpatul a ucis-o pe victimă, aplicându-i iniţial o lovitură cu o sticlă în cap după care i-a comprimat cu genunchii toracele pe pardoseala camerei, cauzându-i mai multe leziuni traumatice, în zona capului şi multiple fracturi costale, moartea victimei B.P.E. producându-se datorită rupturii unor organe interne – pulmonară şi hepatică”. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!