Două cauze grele care au fost joi pe masa judecătorilor Tribunalului Arad şi au fost amânate pentru octombrie. Este vorba de dosarul de omor unde sunt judecate cele şase persoane care au snopit în bătaie doi bărbaţi la căminul cultural din Caporal Alexa, victimele fiind bătute cu bastoane telescopice, cu pari, totul culminând cu înjunghierea uneia dintre acestea.
Dintre inculpaţi – Marius Pricop, Anton Coruţiu, Constantin Hojda, Dumitru Anişca, Florin Stanciu şi Corneliu Rusu – patru sunt arestaţi preventiv. Judecătorii Tribunalului Arad au amânat cauza pentru 5 octombrie, când vor fi audiaţi martorii şi inculpaţii.
A doua cauză de pe rolul Tribunalului Arad a fost a celor doi agenţi de la Poliţia Rutieră, Sorin Hăbălău şi Bela Simeny, judecaţi pentru corupţie. Cei doi au fost prinşi în flagrant în timp ce luau mită 600 de lei de la un şofer pentru a nu-i întocmit actele de constatare pentru abaterile comise. Dosarul a fost și el amânat pentru 4 octombrie, dată la care vor fi audiaţi martorii şi inculpaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!