ARAD. Noul spital de Oncologie, pe care Consiliul Județean îl construiește în municipiul Arad, pe strada Vicenţiu Babeş, a ajuns la capitolul finisajelor exterioare. Concomitent, se lucrează și în interior, iar pasul următor va fi mobilarea spitalului. „Odată cu finalizarea lucrărilor, clădirea va fi semnificativă nu doar ca unitate medicală, ci și ca lucrare arhitecturală repusă în valoare. Consiliul Județean a mai renovat alte trei clădiri de patrimoniu din centrul Aradului: Muzeul, Biblioteca și Palatul Comitatului, de pe Bulevardul Revoluției, numărul 81. O a cincea clădire monumentală renovată de Consiliul Județean în municipiu va fi sediul spitalului de Psihiatrie din oraș”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Instituţia judeţeană își urmărește planul de modernizare a sistemului de sănătate publică, cu finanțare din trei surse: fonduri europene, surse de finanțare națională și bugetul propriu. Anul acesta, alături de Spitalul de Oncologie, se va finaliza și construcția Spitalului de Psihiatrie de la Căpălnaș.
Cionca a convocat, pentru marți dimineața, o ședință de analiză a investițiilor în sistemul de sănătate publică din județ, la care l-a invitat și pe prefectul județului Arad, Tóth Csaba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!