ARAD. 30 de persoane adulte cu dizabilităţi – în principal din municipiu, dar şi din judeţ, în limita locurilor disponibile – ar urma să beneficieze zilnic de serviciile oferite în cadrul Centrului de zi Opal, inaugurat luni de DGASPC Arad, pe strada Mierlei nr.58 din cartierul Grădişte. Beneficiarii sunt adulţi încadraţi în grad de handicap accentuat, mediu și ușor, cu dizabilități mintale, psihice și asociate, din comunitate.
„Specialiștii noștri, angajații centrului, vor oferi acestora servicii care îi vor ajuta să își dezvolte abilitățile pentru o viață independentă și să se integreze social. De asemenea, vor fi oferite servicii de informare și consiliere, de pregătire pentru piața muncii și sprijin în vederea găsirii unui loc de muncă, de abilitare și reabilitare. Beneficiarii vor fi incluși în activități culturale și sportive, li se vor oferi servicii specializate de înfrumusețare și vor fi cooptați în activități de terapie ocupațională” – precizează Erika Stark, director al DGASPC Arad.
„Acest centru aduce un plus de valoare în serviciile sociale arădene. Suntem județ pilot în politicile publice în domeniul social, la nivel național, iar astfel de proiecte plasează Aradul în topul serviciilor sociale. Felicit echipa de proiect și sper să putem aduce un sprijin real, concret, familiilor care vor apela la Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Opal” – transmite Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Date tehnice
Proiectul „Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități OPAL” este finanțat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, cofinanțat de Consiliul Județean Arad și implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în cadrul Programului de Interes Naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate.”
Valoarea totală a investiţiei este de 680.842,54 lei, 310.110,00 lei fonduri nerambursabile; 34.457,00 lei contribuția proprie a DGASPC Arad și 336.275,54 lei cofinanțare din partea Consiliului Județean Arad, bugetul local pentru obiectivul de investiții. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.
Trimite articolul
XMarș mă jeguri blatiste, cu stark in frunte. Da aveți și un tupeu imens după câte mizerii faceți. Stark, crainic și Varga o să primiți ceea ce fiul meu primește zilnic, bătăie și umilință. Mama voastră de jeguri politice mitomane. Se aude zdremtelor?