Problemele traficului din zona Atrium Mall s-ar părea că și-au găsit o rezolvare. Zona din fața centrului comercial Atrium, care era până acum doar hașurată ca fiind interzisă staționarea și parcarea, de acum este bandă de circulație. Schimbarea a făcut ca Poliția Locală să poată interveni în forță și să ridice mașinile parcate neregulamentar.
„Serviciul Circulație pe Drumurile Publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad monitorizează în continuare banda de circulație din fața Atrium Mall, pentru ca traficul rutier din zonă să se desfășoare fluent. Conducătorii auto care nu respectă indicatoarele rutiere din zonă sunt sancționați conform Codului Rutier, existând și posibilitatea ca în cazul în care nu se întorc la autovehicul acesta să fie ridicat”, ne-a declarat Florian Barna, directorul Poliției Locale.
16 ridicări într-o săptămână
În săptămâna 22-28.10.2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice şi Parcări 3 din Direcţia Generală Poliţia Locală Arad au reușit ca, prin activitățile intense de monitorizare a traficului din zonă, să elibereze şi fluidizeze traficul rutier pe Calea Aurel Vlaicu, în faţa Atrium Mall, pe prima bandă de circulaţie.
„Au fost întocmite un număr de 50 de procese verbale de constatare a contravenţiilor pentru oprire/staţionare neregulamentară, au fost întocmite 26 dispoziţii de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar din care 16 autovehicule au fost ridicate şi transportate la depozit, iar la 10 autovehicule conducătorul auto s-a întors în momentul efectuării operaţiunii de ridicare şi s-a întocmit proces verbal pe loc”, a mai punctat Barna.
De asemenea, directorul Poliției Locale ne-a asigurat că „vom continua activitatea de supraveghere şi eliberare a benzii de circulaţie din faţa Atrium Mall şi îndeamnăm toţi conducătorii auto să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere din zonă şi din oraş”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!