Un spectacol de bun-gust și rafinament a avut loc aseară în Parcul Reconcilierii, în cadrul Zilelor Aradului. Orchestra și corul Filarmonicii Arad i-au bucurat pe melomanii arădeni cu fragmente din opere celebre, Piața Reconcilierii răsunând în acordurile muzicienilor. Arădenii au demonstrat, încă o dată, că apreciază un spectacol de calitate, și au venit în număr foarte mare. Mai mult, se pare că părinții arădeni țin să le insufle și celor mici plăcerea de a asculta muzică clasică. Parcul a fost plin de copii, care au avut ocazia să asculte și un alt tip de muzică decât cel difuzat pe posturile de radio și TV.
Cu acest eveniment, organizat de Primărie și Centrul Municipal de Cultură, s-au încheiat spectacolele din Piața Reconcilierii, desfășurate în cadrul Zilelelor Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!