Liberalul arădean l-a acuzat pe preşedinte că este direct răspunzător de „bulibăşala taxelor locale ”, lucru care ar trebuie să declanşeze discuţiile în Parlament privind suspendarea.
Colegul său din USL, deputatul Dorel Căprar, preşedinte al PSD Arad , spune că respectă dreptul la opinie al lui Calimente, dar că „nu noi, la Arad, decidem dacă preşedintele trebuie sau nu trebuie suspendat. Acest lucru se discută la Bucureşti, iar noi, indiferent ce opinii avem, vom respecta decizia conducerii centrale”.
Premierul, respectiv preşedintele PSD, Victor Ponta, „este cel care cunoaşte exact cum stau lucrurile şi ce trebuie făcut ”, a răspuns deputatul, întrebat dacă este de acord cu opiniile lui Ponta, care a declarat că nici Guvernul nici preşedintele nu au greşit cu nimic în problema taxelor, singurul care s-a trezit vorbind fiind Emil Boc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!