Evenimentul se va desfăşura joi, 2 aprilie,
cu începere de la ora 11,00 în sala
„Vasile Goldiş” a Hotelului
Continental Arad, fiind una dintre acţiunile
planificate în cadrul proiectului:
„Networking pentru dezvoltare economică
durabilă” finanţat din fonduri
Phare CBC 2006 România – Ungaria.
„Toţi întreprinzătorii care sunt
interesaţi de subiectul conferinţei pot
participa la discuţii, momentul fiind unul propice
pentru stabilirea şi dezvoltarea de noi
parteneriate între întreprinzătorii
din Arad şi cei din Ungaria”, a explicat
Mihaela Breaz, director executiv C.N.I.P.M.M.R. Arad.
În cadrul dezbaterilor se vor prezenta atât
elemente teoretice cât şi practice în
ceea ce priveşte modul în care se pot
constitui parteneriate de afaceri, avantajele acestora
şi creşterea eficienţei şi a
competitivităţiii IMM.
„Printre subiectele care vor fi avordate în
cadrul conferinţei se numără şi:
măsurile anticriză, programele de
finanţare, parteneriatele comerciale, etc. Din
partea maghiară se estimează participarea
unui număr de 20 de persoane, reprezentanţi
ai mediului de afaceri, precum şi invitaţi de
la instituţiile abilitate de pe plan
regional”, a mai spus Breaz.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!