ARAD. În Arhiepiscopia Aradului, opt biserici sunt puse sub ocrotirea Sfântului Proroc Ilie: Arad-Șega I (cartierul Silvaș-Cadaș), Bocsig-Gară, Filia Clit, Filia Labașinț, Filia Luncșoara de Sus, Lupești, Neudorf și Mănăstirea Feredeu.
Sărbătorit pe 20 iulie, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel); de la această cetate provine numele de Tesviteanul al prorocului. Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Sfântul Proroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.
Ziua prăznuirii Sf. Ilie este marcată cu roşu în calendarul ortodox, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc. Potrivit www.doxologia.ro, „Sfântul Proroc Ilie este cunoscut drept văzătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!