Locuinţele au fost repartizate conform listei de priorităţi aferentă lunii mai, stabilită conform criteriilor de acces şi ierarhizare. Şapte locuinţe au fost date familiilor evacuate în Complexul Social de pe strada Tarafului (Sânicolaul Mic) iar una în cartierul Aurel Vlaicu.
Motive
Motivaţia gestului de acum al Primăriei se regăseşte în expunerea de motive, unde se arată că „în municipiul Arad, aplicarea legilor de retrocedare a imobilelor naţionalizate a generat o problemă socială gravă, prin faptul că numeroase familii, foste chiriaşe în locuinţele fond de stat, sunt, pe rând, evacuate. Aceste persoane au prioritate, prin lege, la repartizarea locuinţelor sociale”.
Tot aici se mai arată că, la data reparatizării acestor locuinţe, în evidenţa Primăriei Arad au existat 8 cereri de atribuire de locuinţe, toate aceste cereri fiind aprobate.
Criterii
Conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local 117/2007, pentru solicitanţii locuinţelor sociale situate în Arad, la reparatizarea unei locuinţe sociale se va ţine cont de vechimea notificării, componenţa familiei, persoane bolnave în familie sau cu persoane cu handicap.
Citiți principiile noastre de moderare aici!