Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Autostradă au depistat în două autoturisme, ascunşi pe banchetele din spate şi în portbagaje, opt cetăţeni din Sri Lanka care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Astfel, duminică seara, în jurul orei 22:45, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, în vârstă de 26, respectiv 36 de ani. Bărbaţii conduceau două autoturisme înmatriculate în România.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra celor două autovehicule. În ambele mijloace de transport au fost descoperiţi, ascunşi în portbagaje și pe bancheta din spate a acestora, sub diverse obiecte vestimentare, în total, opt cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, care au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale.
“Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferii români și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii srilankezi depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează Poliția de Frontieră.
Trimite articolul
XDe ce ii baga la incisoare, vre-o 5ani, cu executare, pe carausi ? Ce se mai asteapta ? Trebuie sa vina un Vlad Tepes ?
-
Cu iertare,dar atita prostie merita pedepsita.Cum dreac`sa “ascunzi” 4 persoane intr-un autoturism?