A fost „recoltă“ bogată de nou-născuți, miercuri, în ziua de Crăciun, la maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Nu mai puțin de opt bebeluși – două fetițe și șase băieți – au venit pe lume în Ziua Sfântă a Nașterii Mântuitorului. Potrivit datelor furnizate la solicitarea Jurnal arădean/ Aradon, șase nașteri au avut loc pe cale naturală și două – prin cezariană; șapte nașteri au fost la termen, una – prematură. Doar unul dintre bebelușii născuți de Crăciun este din municipiul Arad, ceilalți sunt din județ. Pe șapte dintre nou-născuți îi așteaptă acasă unul sau mai mulți frați și surori, unul singur este primul venit în familie.
Să-i cunoaștem pe nou-veniți!
Primul nou-născut din 25 decembrie 2019 este Damian Natanael, din Semlac. El a venit pe lume la ora 4.15, pe cale naturală, având 3.350 de grame și 52 de centimetri. Este al 8-lea copil al familiei.
Al doilea bebeluș din ziua de Crăciun a venit pe lume la ora 10.10. Dominic Rareș s-a născut prematur, pe cale naturală, având 2.400 de grame și 48 de centimetri. Este din Galșa și e primul copil din familie.
Cel de al treilea nou-născut este o fetiță: Iris Selena. Ea a văzut lumina zilei la ora 11.05, în urma unei operații de cezariană. La naștere, a cântărit 2.700 de grame și a măsurat 48 de centimetri. Este din Arad și este al treilea copil al familiei.
Ana este cel de al patrulea bebeluș născut de Crăciun la maternitatea arădeană. A venit pe lume la ora 17.20, pe cale naturală, având 3.100 de grame și 49 de centimetri. Este din Neudorf și e al patrulea copil al familiei.
Al cincilea nou-născut din 25 decembrie este Dominic Brian. A venit pe lume pe cale naturală, la ora 17.45, cântărind 3.300 de grame și măsurând 50 de centimetri. Este din Șepreuș și e al doilea copil din familie.
Cel de al șaselea bebeluș născut de Crăciun este Sergiu. A venit pe lume la ora 18.10, în urma unei nașteri naturale, având 2.850 de grame și 49 de centimetri. Este din Pilu și e al doilea copil al familiei.
Eduard este al șaptelea bebeluș născut în 25 decembrie. A văzut lumina zilei la ora 18.45, după o naștere naturală. A cântărit 3.700 de grame și a măsurat 51 de centimetri. Este din Pâncota și e al patrulea copil din familie.
La ora 19.35 a fost consemnată ultima naștere din ziua de Crăciun, de la maternitatea arădeană. Asher Gabriel s-a născut în urma unei operații de cezariană, având 2.900 de grame și 48 de centimetri. Este din Măderat și e al treilea copil al familiei.
Toți bebelușii s-au adaptat noului mediu de viață și au o evoluție bună. Le spunem bun-venit, le urăm sănătate – atât lor, cât și mamelor lor – și le dorim o viață plină de bucurie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!