Discuţiile s-au axat pe prezentarea proiectelor strategice care sunt promovate în fiecare dintre cele opt județe implicate: patru din România (Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare), respectiv patru din Ungaria (Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád), totul în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Reprezentanţii celor opt judeţe au prezentat proiectele strategice proprii, cât şi cele unde sunt parteneri. Municipiul nostru are două proiecte, ambele în parteneriat cu judeţul Békés. Primul, în valoare de 11,8 milioane de euro, vizează modernizarea unor drumuri transfrontaliere, iar cel de-al doilea valorează aproximativ un milion de euro.
Proiect important de dezvoltare regională
„Vorbim de cel mai important proiect de dezvoltare regională din vestul României – Programul Transfrontalier Interreg. Am dorit să ne întâlnim în această formulă pentru a pune la punct toate detaliile privind depunerea proiectelor, orientarea fiecărui judeţ spre propriile necesităţi, pe axe prioritare, dar în acelaşi timp să fim o voce unitară, să avem o strategie individuală, dar totuşi comună”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca, la finalul discuțiilor de peste trei ore pe marginea Programului Interreg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!