Vă propunem un nou episod din „Ora de Istorie” predată în aer liber de profesorul Cristian Stoica elevilor săi de la Școala Profesională „ASTRA”. De acestă dată, profesorul ne vorbește despre un mare om pe care orașul Arad l-a avut – avocatul Ioan Popovici Desseanu, care – spune profesorul Stoica – „a dus lupta cea dreaptă pentru cultura națională și apărarea valorilor românești. De aceea, peste zbaterea sa nu se va așterne niciodată uitarea”.
La aproape 200 de ani de la nașterea sa, readucerea avocatului Ioan Popovici Desseanu în prim-planul vieții noastre publice reprezintă un act de recunoștiință față de activitatea acestuia în plan politic, cultural și bisericesc, desfășurată pe tot parcursul vieții sale. Începând cu anul 1997, până de curând, pe casa lui Desseanu situată în centrul orașului Arad, pe strada care îi poartă numele, exista o placă care amintea de avocat și de Mihai Eminescu. Plăcuța nu a mai ajuns la locul ei de când a fost furată, deși și au trecut ani buni de zile de atunci.
Eminescu în casa lui Desseanu
„Deschisă a fost (casa – n.r.) și pentru cel mai necăjit român care căuta un sfat bun sau un ajutor”, scria prof. Eduard Găvănescu în lucrarea dedicată lui Desseanu, citat cu care și-a început ora de istorie profesorul Stoica. Iar cel mai important oaspete al casei Desseanu a fost poetul Mihai Eminescu. O legendă spune că Desseanu l-ar fi îmbrăcat pe Eminescu din tălpi până în creștet. Eminescu s-a aflat la Arad, pentru o lună de zile, în cursul anului 1868, alături de trupa de teatru a lui Pascali. Pe o fotografie a sa pe care o dăruiește avocatului Pascali scrie: „Amicului Românilor, susținătorului artelor, suvenire de afecțiune și de amiciție. M. Pascali”. În casa lui Desseanu, poetul național îl întâlnește pe Iosif Vulcan, cel care îi va schimba numele din Eminovici în Eminescu.
1871, universitate la Arad
„La data de 15 aprilie 1871, Desseanu publică în revista «Speranța» proiectul privind înființarea la Arad a unei universități cu patru facultăți: teologie, drept, filosofie și politehnică. Desseanu se gândea și la înființarea unui internat pentru studenții săraci, unde aceștia să primească mâncare contra unei taxe modice. Mai presus de toate, Desseanu indică și mijloacele materiale prin care acest proiect universitar să fie realizat. I.P. Desseanu își dorea ca Aradul să devină centrul cultural al întregii regiuni de vest a Transilvaniei. Deși provenea dintr-o familie cu venituri modeste, Ioan Popovici Desseanu reușește să își finalizeze studiile la Facultatea de Drept din Budapesta și să ajungă avocat”, spune profesorul Stoica.
Adunarea din 9 mai 1872, de la Arad
„În plan politic, își continuă povestea Stoica, Ioan Popovici Desseanu ajunge în anul 1861 deputat în Parlamentul de la Budapesta. Avocatul arădean organizează, în 9 mai 1872, o adunare a partidei naționale la Arad, la care participă peste 300 de reprezentanți ai românilor din comitatul Arad, Bihor, Bichiș, Cenad, Timiș, Caraș, Zărand, Sătmar și Crasna. Aici, Desseanu, care deschide adunarea, prezintă un program politic format din 9 puncte, program care va fi ulterior promovat de ziarele arădene „Tribuna Poporului” și „Tribuna”. Profesor dr. Doru Bogdan are publicat un amplu studiu privind viața și activitatea lui Ioan Popovici Desseanu”.
Reuniunea femeilor române din Arad
„Desseanu se căsătorește la 6 mai 1866 cu Hermina, fiica protopopului Ioan Raț, care era nepotul de frate al episcopului Aradului, Gherasim Raț (1835-1850). În cadrul unei întâlniri din anul 1884, la care participă și episcopul Ioan Mețianu, se ia hotărârea privind înființarea unei asociații care să pună bazele unei școli de fete în Arad. Prima președintă a Reuniunii femeilor române din Arad a fost Hermina Popovici Desseanu, iar asociaţia reușește la 1 octombrie 1890 înființarea la Arad a unei școli pentru fete cu internat”, completează Stoica.
Urmașii lui Desseanu
Desseanu moare sărac, la 28 aprilie 1892, la trei ani de la decesul soției sale. Este înmormântat în prezența episcopului Ioan Mețianu și a unui număr mare de arădeni.
Soții Desseanu au avut patru copii. Un băiat, Adrian, care a ajuns protopop, pe Aurelia, căsătorită cu pr. Iancu Ștefănuț, pe Livia, căsătorită Gașpar și pe Octavia, căsătorită Ciuhandu.
„Desseanu a fost al Aradului și pentru Arad, dorind binele celor de aici. Noi, cei de azi, ne-am amintit de el și de ai săi în cimitirul Eternitatea din Arad, la mormântul său, al șoției și a celorlalte rude ale sale. În fața unui numeros public, părintele vicar Teofan Mada a săvârșit slujba parastasului pentru Ioan și Hermina Popovici Desseanu și toți cei adormiți din neamul lor”, își încheie ora de istorie predată în aer liber profesorul Cristian Stoica.
Trimite articolul
XCred ca cineva ar trebui sa se gandeasca la statuie frumoasa , in maniera clasica in fata Casei de cultura sau in viitorul parc din fata Catedralei Vechi . Mirobolantii sculptori ce expun ororile alea de la salile de expozitii ar fi oare capabili sa faca si sa doneze orasului macar un bust al acestui mare om al orasului, sau o statuie in maniera clasica una din care sa il poata cunoaste si recunoaste aradenii ?
Actualii si fostii (mai vechi si mai noi) conducatori ai urbei poate ar trebui sa reflecteze asupra activitatii si contributiei unor personalitati la pozitia Aradului,si,poate,atunci s-ar ascunde in gaura de sarpe.Eminescu spunea:”..la trecutu-ti mare,mare viitor…”.Slabe sanse…
Multumim
Profesore, cam multe greșeli comiți în ultima periodă .Desseanu își finalizează studiile la București ! ( ce să caute la o facultate de la bozgori)
-
Daca nu ai fi atata de prost atunci ai fi tacut. Universitatea din Bucuresti s-a infiintat in 1864, era mai greu sa studieze acolo. Marii corifei ai unirii Goldis si Cicio-Pop si-au facut studiile tot la “bozgori” caci aia era singura universitate adevarata si accesibila din Europa de Est.
-
Un istoric adevarat are scoala si nu vorbeste cum o faci tu…Un istoric adevarat ar sti ca primele carti in limba romana au fost tiparite de un ungur iar centrul editarii de carti romanesti era in Budapesta. Pana pe vremea lui Cuza, in principatele romanesti se scria cu litere chirilce si aproape toata scrierea oficiala se facea in slavona (acum bulgara).