Ziua de audieri care era dedicată celor trei
orădeni inculpaţi în dosarul
lui Uţu Rohozneanu, respectiv Alexandru
Bundea, Laszlo Lakatos şi Ioan
Kopar, s-a încheiat foarte repede. Cei
trei au refuzat să susţină vreo
declaraţie în faţa judecătorilor
şi au cerut ca procesul să fie
strămutat de la Judecătoria Arad la
instanţa din Oradea. Preşedintele
instanţei a notat doleanţa
inculpaţilor, urmând să fie
depusă documentaţia necesară
strămutării procesului, iar,
în cazul în care acest lucru va fi
acceptat, cei trei vor fi transferaţi la
Oradea pentru a fi judecaţi.
Drăgulescu, total nevinovat
Daniel Drăgulescu, unul dintre
inculpaţii cercetaţi în stare de arest,
a fost următorul pe lista audierilor. La fel ca
şi ceilalţi acuzaţi, acesta s-a declarat
total nevinovat. „Dintre toţi
inculpaţii arestaţi, nu îi
cunosc decât pe fraţii Dragoman, cu
care am copilărit. Pe toţi ceilalţi i-am
cunoscut în arest. Am aderat la grup
infracţional, dar nu l-am susţinut
niciodată”, a declarat, confuz,
Drăgulescu. În momentul în
care Dan Ilarie, procurorul DIICOT, care se
ocupă de caz, l-a pus faţă în
faţă cu o convorbire telefonică
incriminantă, Daniel Drăgulescu a
invocat spiritul de glumeţ al lui Daniel
Dragoman. „Dani m-a trezit din somn
când m-a sunat şi mi-a spus că cei de
la ARATIM trebuie fugăriţi. Ştiind
faptul că el e mai glumeţ, am intrat şi
eu în jocul lui şi am glumit”, a
susţinut Drăgulescu.
Edi şi Sabou, nişte sărăntoci
După finalizarea audierii lui Daniel
Drăgulescu, au urmat „la
bară” şi învinuiţii
cercetaţi în stare de libertate. Primul
dintre ei a fost Tiberiu Sabou. Acesta este
învinuit de aderarea şi susţinerea
grupului infracţional. Nici Sabou nu a
făcut notă discordantă, negând
orice acuzare ce i-a fost adusă. Când a fost
întrebat despre un drum pe care,
împreună cu Edi
„Naposim”, l-a făcut la Ineu,
pentru a constrânge o persoană să
îi dea nişte bani, învinuitul a
invocat motive puerile.
„Fizidean ne-a chemat la o ciorbă
la hotelul din Ineu. Deoarece nu aveam bani destui, am
sunat o cunoştinţă din Ineu să
mă împrumute cu bani să am pentru
benzină şi pentru ciorbă. Tot acestei
persoane i-am cerut bani şi pentru Edi
Misăraş, pentru că avea de
plătit chiria. Ajunşi la hotel, eu am stat
doar cinci minute, după care am plecat la un
prieten din localitate. Ce s-a întâmplat
mai târziu nu ştiu. La un moment dat, m-a
sunat Edi, am venit, l-am luat şi am plecat spre
Arad. Pe drum mi-a spus că vrea să
plece deoarece s-a enervat, dar nu mi-a spus nimic
despre nicio bătaie”, a susţinut Sabou.
După ce judecătorul a terminat audierea, iar
învinuitul s-a întors în sală,
acesta a fost aplaudat subtil de către
inculpaţii arestaţi, care i-au transmis:
„Bravo! Ai vorbit bine”.
Audiere scurtă
Un alt învinuit cercetat în stare de
libertate, Marius Vaştag, a terminat
foarte repede declaraţiile. În câteva
minute, acesta i-a spus judecătorului că nu
îi cunoaşte pe inculpaţi decât
din vedere, prin prisma meseriei lui, respectiv
bodyguard, şi că nu a participat la nicio
altercaţie cu ei.
Puşi pe glume
Arestul nu pare să îi afecteze pe cei 14
inculpaţi reţinuţi. Pe întreaga
durată a procesului aceştia au fost puşi
pe glume. Fizi şi Uţu au fost cei
mai zâmbitori dintre toţi,
râzând de declaraţiile celor
audiaţi şi făcându-şi semne
cu aparţinătorii prezenţi la
înfăţişare.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!