În cadrul ediţiei de toamnă a Târgul Naţional de Turism, Aradul va promova conceptul „Arad – Oraşul Palatelor”. „Din acest concept fac parte cele două circuite cunoscute deja de arădeni, circuitul clădirilor secession şi cel al clădirilor Marii Uniri. Independent de acestea, la Bucureşti vom promova circuitul gastronomic şi cel al cramelor, care se desfăşoară săptămânal în localităţile cu tradiţie ale judeţului Arad. Astfel, timp de patru zile vor fi diseminate informaţii şi oferte pentru promovarea Aradului ca destinaţie turistică”, ne-au transmis reprezentanții Consiliului Județean Arad.
„ În ultimii doi ani, Consiliul Judeţean Arad a făcut eforturi considerabile pentru promovarea Aradului ca destinaţie turistică. Suntem conştienţi că eforturile de până acum nu sunt suficiente şi profităm de participarea la acest târg pentru a ne promova şi pentru a observa cum se promovează şi alte judeţe. Vă reamintesc că unul dintre cele mai frumoase proiecte ale Consiliului Judeţean Arad, din ultimii doi ani, este dezvoltarea zonei turistice Ghioroc – Podgoria Aradului, iar rezultatele obţinute acolo de Consiliul Judeţean şi Primăria Ghioroc sunt chiar spectaculoase”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!