Dirijată de Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tinere va ajunge la Arad pe 23 iunie, alături de solistul Ștefan Cazacu (violoncel). Programul concertului de duminică de la palat va cuprinde lucrările Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60 de Ludwig van Beethoven, Serenada Română și Dans Țărănesc pentru violoncel și orchestră de Constantin Dimitrescu și Rapsodia Română nr. 1, op. 11 în La major de George Enescu.
Marin Cazacu, directorul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” declara înainte de acest eveniment că „Este prima dată când Orchestra Națională de Tineret va cânta la Budapesta, în superba sală Pesti Vigadó și, de asemenea, prima oară când va cânta în vestul extrem al țării, la Arad, în superba sală de concerte a Palatului Cultural. În vremuri în care armonia pe care o aduce muzica este de dorit să se extindă și în relațiile dintre cetățenii și dintre națiunile Europei, ne bucurăm să putem contribui după puterile noastre la o atmosferă cât mai senină, alăturând muzica lui Béla Bartók, David Popper, Johannes Brahms, György Ligeti și George Enescu”.
Evenimentul, ce va începe la ora 19, este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, în parteneriat cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad și Ambasada României la Budapesta.
Înființată în 2008 la inițiativa violoncelistului Marian Cazacu, Orchestra Română de Tineret este „o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional George Enescu și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, March Music Day de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Grande Salle Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles ș.a.”, după cum transmit organizatorii evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!