„Orchestra Titanic”, de Hristo Boytchev.
Spectacolul, regizat de Alexander Hausvater va avea loc marţi, 22 ianuarie, ora 19 (sala mare) în cadrul proiectului „Luna plină de teatru”.
Despre „Orchestra Titanic“, Hristo Boytchev, autorul piesei, spune că este „o comedie tristă“. Textul în sine, odată ce te-ai aplecat asupra lui, te ia de mână şi te conduce într-o lume apropiată şi totuşi străină, cunoscută şi totuşi bântuită de semne de întrebare, reală şi totuşi iluzorie, sau, mai bine zis, te conduce în viaţă. Într-o viaţă construită din cioburi şi din fragmente aparţinând unor identităţi ce se zbat să fugă din realitate în iluzie, pentru a-şi striga apoi, cu disperare, dorinţa de a fi reprimite în mijlocul realităţii.
În distribuţie: Carmen Vlaga – Bogdan, Zoltan Lovas, Ioan Peter, Alex Mărgineanu, Bogdan Costea.
Reamintim că, în ianuarie, la teatru beneficiaţi de un preţ unic, de 5 lei, la oricare din spectacolele Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!