ARAD. „În seara zilei de 5 august, o arădeancă a sesizat prin 112 că a fost lovită de concubinul ei în timp ce se aflau în casa scărilor imobilului în care domiciliază. Acesta ar fi distrus și ușa de acces în imobil, prin lovirea repetată cu picioarele”, au precizat reprezentanții IPJ Arad. În urma evaluării situației de la fața locului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, tânărul având interdicție de a se apropia sau contacta victima. În cauză, polițiștii Biroului de Ordine Publică continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.
Ordin de protecție provizoriu după ce a fost lovită de concubin
Ordin de protecție provizoriu după ce a fost lovită de concubin
Și-a lovit concubina apoi a distrus o ușă. O femeie din Arad a sunat luni seara la 112, solicitând un echipaj de poliție la domiciliul ei, din cauza concubinului în vârstă de 22 de ani care a devenit violent.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!